Culisele transferului lui Alex Ioniță la Rapid. Adevăratul motiv pentru care miliardarul Ioan Niculae a blocat totul. Este o manevră „rușinoasă” a CFR-ului | EXCLUSIV

Alexandru Ioniță (25 de ani) este protagonistul unei adevărate telenovele în această iarnă. Fotbalistul se află între patru echipe: Universitatea Craiova, CFR Cluj, Astra Giurgiu și Rapid București.

În momentul de față, Ioniță este fotbalistul CFR-ului, dar fosta sa echipă, Astra Giurgiu, a păstrat 20% din drepturile asupra jucătorului.

Din informaţiile ProSport, CFR Cluj l-a împrumutat la Universitatea Craiova, în vara anului 2019, dar, la vremea respectivă, ardelenii aveau o datorie de 200.000 de euro către Astra, în contul transferului lui Ioniță.

Atunci, CFR Cluj a cerut Astrei un acord scris pentru împrumutul jucătorului la Craiova, până în iunie 2020, ardelenii susținând faptul că nu vor primi niciun ban din partea oltenilor.

După ce Astra a semnat acordul respectiv, CFR a mai făcut un acord cu Craiova, prin care a primit de la echipa lui Rotaru 200.000 de euro pentru împrumutul lui Ioniță. Astra a aflat, dar a trecut cu vederea, sperând că își va primi banii în viitor.

De ce s-a enervat Ioan Niculae

În această iarnă, a mai intervenit o „necunoscută” în „ecuație”. Astra a vrut să îl ia împrumut pe Mihai Butean (23 de ani), de la CFR Cluj, doar că ardelenii l-au deturnat către Gaz Metan Mediaș, echipă la care a și ajuns. Motivul? CFR nu voia să întărească lotul Astrei, în vederea luptei pentru titlu.

În acest context, oficialii Astrei s-au enervat, iar patronul Ioan Niculae le-a transmis celor de la CFR Cluj că Alex Ioniță nu mai pleacă nicăieri.

Cum CFR Cluj și Craiova nu îl mai doresc pe fotbalist, acesta va ajunge înapoi la Astra Giurgiu, cel mai probabil tot sub formă de împrumut.

Trebuia să ajungă la Rapid

Alexandru Ioniță trebuia să se alăture joi, 30 ianuarie a.c., trupei conduse de către Daniel Pancu, însă pe ultima sută de metri conducerea Astrei s-a opus trecerii sale de la CSU Craiova la Rapid sub formă de împrumut.

Astralii au putere de decizie întrucât dețin procente de 20% din următorul transfer al fotbalistului, obţinute în 2018, atunci când l-au vândut lui CFR Cluj. Alexandru Ioniță este în acest moment împrumutat de CSU Craiova de la CFR Cluj.

Dani Coman susține că a dorit să-l împrumute pe Alexandru Ioniță la Rapid! Atac fără precedent la conducerea giuleșteană

Publicat: 01 02. 2020, 14:20
Actualizat: 01 02. 2020, 14:21