Culisele celui mai mediatizat transfer al iernii:** MOTIVUL pentru care Stancu a fost vândut la Galatasaray

ProSport a publicat, în ediția tipărită de
vineri, modul în care s-au împărțit banii după transferul lui
Bogdan Stancu la Galatasaray.

Steaua a câștigat din transferul celui mai bun atacant din Liga
I trei milioane de euro. Intermediarii afacerii, frații Ioan și
Victor Becali, au încasat, conform vărului lor, Gigi Becali, alte
trei milioane, 20 la sută dintr-un viitor transfer al fotbalistului
și comision din salariul acestuia.

O altă versiune spune că frații primesc „doar” două milioane de
euro, pe lângă comisionul din salariu și procentele din viitorul
transfer. Oricare dintre variante ar fi reală, un lucru e clar: în
Ghencea nu vor ajunge toți banii plătiți de Galata.

Un lucru inedit este motivul pentru care a fost vândut
„Motanul”, dezvăluit chiar de Gigi Becali: „Eu pot să vă
zic de mine sută la sută: Steaua a primit din afacerea asta trei
milioane de euro. Despre Giovani pot să vă zic 90 la sută: a primit
trei milioane, vreo 20 de procente la vânzarea ulterioară și
procente din salariul fotbalistului.

Credeți-mă că eu
n-aș fi vrut să-l dau pe Stancu. Dar a insistat Giovani, că «hai,
mă, Gigi, că avem și noi nevoie de bani», că «acum e o ocazie», și
am acceptat.
Să-i ajut și pe ei… Că așa e
când intri într-o tovărășie cu cineva pentru o marfă. Nu e numai
după tine, e și după celălalt”
, a spus Becali.

Publicat: 28 01. 2011, 19:16
Actualizat: 28 01. 2011, 19:20