CULISE | Steliano Filip s-a ținut de cuvânt, pleacă de la Dinamo. Ce a obținut fundașul stânga după primele discuții

În pofida faptului că ar trebui să se întărească serios pentru a putea ataca, în ultimele meciuri rămase din sezonul regulat, un loc de playoff, Dinamo pare mai dispusă să scape de cheltuielile importante și să vândă jucători. Unul dintre cei mai promițători fotbaliști ai „câinilor”, Valentin Costache, a fost vândut celor de la CFR Cluj. La scurt timp după acest moment, căpitanul echipei, Paul Anton, a fost vândut și el în Rusia la Anji Mahacikala. În această iarnă sunt șanse foarte mari ca Dinamo să se despartă și de unul dintre cei mai vechi fotbaliști din lot.

Steliano Filip, unul dintre puținii dinamoviști care au cochetat cu echipa națională în ultima perioadă, a cerut și a primit din partea conducerii acceptul pentru un transfer în perioada de iarnă. Motivele lui Steliano Filip sunt numeroase, însă totul a fost accentuat de revolta fanilor din toamna acestui an, atunci când Filip a fost criticat și înjurat după episodul „beția de la Piatra Neamț”. Mâhnit de faptul că i-a fost înjurată familia, Filip a promis că va pleca de la Dinamo, iar acum impresarii acestuia au demarat mai multe discuții pentru un transfer.

Din primele informații obținute de la surse din cadrul clubului Dinamo, se pare că pentru Steliano Filip există mai multe variante din Turcia, din Azerbaidjan, dar și o variantă din liga a doua a Italiei. Deși a purtat în repetate rânduri banderola de căpitan, Steliano Filip nu va întâmpina rezistență din partea conducerii în cazul în care își va găsi un club și va fi lăsat să plece pentru o sumă de cel mult 400.000 de euro.

10.000 de euro pe lună încasează în acest moment Steliano Filip la Dinamo. Fundașul este al doilea cel mai bine plătit fotbalist din lotul lui Miriuță

Publicat: 26 12. 2017, 18:28
Actualizat: 26 12. 2017, 18:29