CULISE | Edi Iordănescu a sistat negocierile cu CSU Craiova. Care sunt motivele antrenorului

Răsturnare de situație la CS U Craiova, club care a ratat în ultima etapă a playout-ului posibilitatea de a evolua în următorul sezon al cupelor europene. După ce negocierile între finanțatorul Mihai Rotaru și antrenorul Edi Iordănescu au ajuns într-un punct în care doar semnătura ultimului mai lipsea pentru oficializare, totul s-a schimbat drastic. Ratarea posibilității de a evolua în cupele europene l-a făcut pe Iordănescu să renunțe la a mai semna cu CS U Craiova, indică sursele ProSport, oficialii oltenilor fiind informați recent că vor trebui să caute alt antrenor pentru sezonul următor.

Potrivit celor care au participat la negocieri, ratarea participării în Europa League l-a făcut pe Iordănescu să renunțe la negocieri, neîndeplinirea obiectivului fiind sinonimă la Craiova cu micșorarea bugetului pentru sezonul următor. Mihai Rotaru, finanțatorul clubului, și-a dorit pentru sezonul următor ca echipa să joace pentru locurile 1-3, însă antrenorul ar fi considerat că bugetul pus la dispoziție nu este pe măsura pretențiilor.

Iordănescu nu a putut fi contactat pentru a comenta informațiile, însă apropiații antrenorului susțin că acesta ia în considerare și varianta rămânerii la Tg. Jiu, în condițiile în care conducerea Pandurilor rezolvă problemele de ordin financiar apărute în ultimul sezon.

Publicat: 03 06. 2016, 13:11
Actualizat: 03 06. 2016, 15:03