CULISE | „Am început să construim o casă, nu suntem nici la parter”. Șefii de la Sepsi, dezvăluiri despre plecarea lui Neagoe

Eugen Neagoe și-a reziliat contractul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, clubul anunțând despărțirea de antrenorul de 51 de ani prin intermediul unui comunicat oficial. Janos Bokor, directorul sportiv al echipei din Covansa, a dezvăluit pentru ProSport care era obiectivul echipei odată cu intrarea în play-off:

„Eugen avea încă un an de contract, avea doi ani de contract. Ne-am propus numai un parcurs mai încurajator, știam cu cine ne luptăm. Celelalte echipe din fața noastră sunt ultimii campioni ai țării, au ceva pus pe masă. Noi eram echipa cu cele mai slabe șanse de a trece de pe locul șase pe locul cinci sau, poate visam noi așa, poate prindem Europa League. Nu. Am avut în obiectiv să strângem câte puncte putem, dar n-am avut niciun obiectiv stabilit”, a declarat Bokor pentru ProSport.

Bokor spune că o eventuală ratare a play-off-ului în sezonul următor nu ar însemna o tragedie pentru clubul din Sfântu Gheorghe: „Trecem acum printr-o perioadă în care clubul, fiind un club foarte nou pe prima scenă a fotbalului, suntem foarte jos. Dar prin faptul că se face o muncă sănătoasă și gândim sănătos, facem în așa fel încât lucrurile să meargă bine, am ajuns în play-off. Normal, anul viitor dorim tot aceeași performanță, dar dacă nu intrăm nu este o tragedie. Noi am început să construim o casă și nu suntem nici la parter”, a declarat directorul sportiv al lui Sepsi pentru ProSport.


În ultimele trei etape ale play-off-ului Ligii 1 Betano, locul lui Eugen Neagoe pe banca tehnică va fi luat de interimarul Marin Barbu (60 de ani), ultima dată antrenor la Juventus București.

Eugen Neagoe a preluat Sepsi OSK în luna noiembrie 2017, în ediția trecută de campionat a clasat-o pe locul 3 în play-out-ul Ligii 1 Betano, în postura de nou-promovată, iar în această ediție a calificat echipa în play-off, acolo unde, după șapte etape se situează pe poziția a 6-a, ultima.

Precizia Săcele, Foresta Suceava, FC Brașov, FC Petrolul, Ceahlăul, Poli Iași, Daco-Getica București, UTA Arad, Astra, SC Bacău și ACS Foresta Suceava sunt cluburile la care a activat Marin Barbu ca antrenor.
 

Publicat: 03 05. 2019, 07:28
Actualizat: 03 05. 2019, 07:29