„Cu Pițurcă, Steaua ar fi fost pe primul loc!”** Vezi ce român antrenat de Boloni a fost aproape de a ajunge la AC Milan

Ladislau Boloni a vorbit în termeni laudativi despre Victor
Pițurcă. Fostul selecționer a declarat că antrenorul Universității
Craiova a fost unul dintre cei mai inteligenți atacanți pe care i-a
întâlnit în cariera sa. De asemenea, Boloni a vorbit și despre
Milan Jovanovic, marcatorul golului englezilor din meciul Steaua –
Liverpool, scor 1-1. Fostul antrenor al formației Standard Liege a
declarat că are o relație foarte strânsă cu jucătorul sârb încă de
pe vremea când Jovanovic era elevul românului la fosta campioană a
Belgiei

Fostul selecționer a vorbit și despre Marius Niculae și a
povestit cum ar fi trebuit ca atacantul să ajungă la AC Milan:
„Marius Niculae îmi rămâne cel mai drag dintre jucătorii
români. E foarte educat, ambițios, a devenit vedeta lui Sporting de
la o secundă la alta prin comportamentul său din teren și din afara
lui. A trecut prin momente deosebit de dureroase. Să se discute cu
Milano și a doua zi să iți rupi toate ligamentele nu e ușor. Rămâne
copilul meu, am sentimente foarte strânse cu acest jucător. Marius
a dat un gol fenomenal cu AC Milan, atunci spuneam în glumă că
acest șut o să valoreze multe zerouri în salariul său. S-au început
niște discuții, dar din păcate Marius s-a accidentat în luna
decembrie și a ratat totul. Nu o să îi fie ușor să revină acolo
unde a fost, dar drumul pe care ar trebui să îl străbată este mai
greu decât atunci cand avea 21 de ani și era în echipa
națională”.

„Cu Jovanovic am o relație foarte apropiată, mi-a
povestit despre familia lui, despre locurile de unde vine, este un
adevărat sârb”
, a declarat Ladislau Boloni, în direct la
sport.ro.

„Pițurcă a fost cel mai inteligent atacant pe care l-am
întâlnit în cariera mea. Și ca antrenor a păstrat aceleași
calități, poate exploata maximul din echipa sa. Cu el Steaua, ar fi
fost cu siguranță pe primul loc
„, a mai adăugat fostul
selecționer.

Publicat: 04 12. 2010, 17:27
Actualizat: 04 12. 2010, 17:28