Cu gândul la derby! „Suntem în grafic să batem pe Dinamo!”**

Patronul Universității Craiova, Adrian Mititelu, a comentat rezultatul de egalitate înregistrat de echipa sa în meciul de prezentare, disputat de echipa sa în compania celor de la Internațional Curtea de Argeș. Omul de afaceri craiovean nu este îngrijorat, spunând că jucătorii se adaptează încet încet cu atmosfera de la Craiova, inclusiv cu temperatura. Din punctul de vedere al lui Adrian Mititelu, Știința suferă la capitolul relații de joc. Acesta a mai declarat că echipa este în grafic pentru meciul anului, contra celor de la Dinamo, derby ce trebuie neapărat câștigat de olteni.

"Nu mă ingrijorează acest rezultat, a fost o reacomodare cu atmosfera și temperatura de aici.Se vede că mai suferim la relațiile de joc. Echipa a făcut o pregătire foarte bună în această vară și suntem în grafic. Urmează cel mai important meci al campionatului pentru noi, în care trebuie să ne reabilităm față de fani și să ne răzbunăm față de cei care au vrut să transforme ratarea calificării în cupele europene în altceva", a spus Adrian Mititelu după meci.

Publicat: 26 07. 2009, 08:03
Actualizat: 26 07. 2009, 10:56