CRONICĂ‚ | LIBER LA VISAT. Clujenii și-au câștigat dreptul de a juca în play-off, după 1-0 cu Viitorul. CFR e la doar 4 puncte de lider

  • Ciprian Deac a marcat un euro-gol, care i-a liniștit pe clujeni, într-un meci de a fi sau a nu fi între primele 6.
  • După înjumătățirea punctelor, CFR va ajunge la doar 4 puncte de liderul Viitorul.

Nebunia unei seri ce va rămâne memorabilă în Liga I a cuprins și CFR-ul. Clujenii au jucat aceeași „ruletă rusească” precum Dinamo, U Craiova sau Gaz Metan. Un dans în 4, cu doar 3 scaune libere și cu fiecare dintre acestea sperând să nu râmână în picioare la finalul celor 90 de minute. Elevii lui Miriuță aveau nevoie doar de un punct pentru a nu sta cu ochii sau urechile ațintite pe alte stadioane, ca să-și afle soarta. Aveau însă cel adversarul cu cea mai mare greutate din Liga I, liderul Viitorul. În fața unor tribune pline, ce au amintit de marile meciuri trăite în Gruia s-a simțit din start faptul că CFR e „all-in”, în timp ce pentru Viitorul n-ar fi chiar chiar o tragedie să piardă, la adăpostul cald al primului loc de play-off deja obținut. S-a văzut diferența de miză în fiecare duel, la fiecare pasă și la fiecare șut. Clujenii s-au „urcat” pe apărarea Viitorul de la început. Nouvier a și marcat, dar golul a fost anulat pentru un offside, care însă nu a fost (15). Clujenii au apucat să se bucure, dar fericirea le-a fost risipită de gafa tușierului.

Deac și golul descătușării

Atitudinea CFR-ului nu s-a schimbat însă, iar clujenii au fost cei mai grăbiți să-și rezolve soarta, dintre toate cele patru echipe aflate la jocul decisiv. Deac a pus mingea exact la vinclu, ajutat și de o ușoară deviere a lui Boli (21). 1-0 și calculele deveneau mult mai ușoare pentru trupa lui Miriuță. Trei minute mai târziu, Coman a căzut în careul clujean, după un duel cu Deac și a solicitat penalty, dar Istvan Kovacs a făcut semn că nu a fost. CFR a căutat să rezolve de tot ecuația calificării. Deac a tras însă pe lângă poartă, iar Buzbuchi și Hodorogea s-au coalizat pentru a-i interzice golul lui Gomelt (35). Pe finalul reprizei, Chițu îi putea încurca pe clujeni, dar șutul său a fost parat pe linia porții de Tiago Lopez, care a ridicat imediat pumnul în aer, ca după o mare reușită (39).


Foto: Dan TĂ‚UȚAN – Mediafax

Repriză fără emoții pentru clujeni

După o pauză în care s-a vorbit probabil și de clasamentul provizoriu și celelalte rezultate, CFR a ieșit mult mai atentă și chibzuită. A ieșit în evidență și orgoliul de lider al Viitorului și echipa lui Hagi a condus mai mult mingea și a început să domine. „Regele” se agita pe margine de parcă Viitorul avea un meci decisiv, Miriuță era și el un „sac” de emoții și adrenalină, dar în teren lucrurile s-au calmat, spre bucuria CFR-ului, care a gestionat matur situația și a „închis” un meci de o importanță cum n-a mai avut trupa din Gruia din anii când câștiga trofee. Mai mult, veștile bune au venit pentru clujeni și de la Pitești, unde Craiova a deschis scorul cu Gaz Metan și, astfel, CFR își putea permite și să piardă jocul cu Viitorul. N-a fost însă cazul. Clujenii și-au câștigat în fața liderului dreptul de a juca în play-off și de a viza. La cupele europene și chiar la lupta pentru titlu.

 

Publicat: 05 03. 2017, 22:38
Actualizat: 05 03. 2017, 22:40