Cristiano Bergodi, dezvăluiri din vestiarul Craiovei, după accidentarea șocantă a lui Elvir Koljic: „Băieții sunt deprimați!”

Cristiano Bergodi reactioneaza in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si CSM Politehnica Iasi, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 2 octombrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 9 poze

Cristiano Bergodi s-a arătat extrem de îngrijorat după victoria cu Poli Iași, scor 1-0, în etapa a șasea a Ligii 1, din cauza accidentării dure suferită de atacantul Universității Craiova Elvir Koljic.

În minutul 35 al întâlnirii din Bănie, Marius Mihalache l-a faultat dur pe Elvir Koljic, iar jucătorul Craiovei a părăsit terenul pe targă și cu un verdict dur: fractură.

Cristiano Bergodi, îngrijorat după accidentarea lui Elvir Koljic

„Am pierdut cel mai bun atacant, dar asta e, ăsta e fotbalul. I-am aplaudat pe băieți, vreau să îi felicit, șase victorii din șase meciuri nu sunt așa ușor de obținut în niciun campionat. Dar această accidentare ne-a omorât, nu mai avem un moral bun. E unul dintre cei mai buni atacanți, nu e bine ce se întâmplă. Cred că v-a lipsit câteva luni, pierdem un jucător foarte important. A fructificat munca acestei echipe.

În acest moment, gândul meu e la Elvir, îmi pare foarte foarte rău. Băieții, în vestiar, erau deprimați, deranjați de acest lucru”, a spus Cristiano Bergodi, la flash-interviurile de după meci.

Cristian Bărbuț îi dedică victoria lui Elvir Koljic

Cristian Bărbuț a intrat în locul lui Elvir Koljic pe teren și a reușit să înscrie unicul gol al partidei. După meci, fotbalistul român a ținut să îi dedice victoria coechipierului său.

„Îi dedic golul și victoria, ne pare rău pentru el, este normal, nimeni nu își dorește așa ceva. O să mă bucur pentru gol, pentru victorie, dar în această seară am pierdut un om important. Cred că am meritat această victorie, am muncit mult pentru ea, chiar dacă a fost doar 1-0, am avut mai multe oportunități. Sper să nu ne oprim aici. Sperăm să continuăm la fel”, a spus Cristian Bărbuț.

Publicat: 03 10. 2020, 00:26
Actualizat: 03 10. 2020, 00:31