Cristiano Bergodi o consideră pe CFR Cluj favorită la titlu: „Vom avea numai de pierdut”. Cui i-a trimis italianul filmarea cu suporterii olteni veniţi noaptea la aeroport

Cristiano Bergodi spune că are încredere în jucătorii săi că nu se vor relaxa după victoria din Gruia şi nu vor trata superficial meciul de la Mediaş, cu Gaz Metan, programat vineri, de la ora 20:00.

Bergodi spune că acest meci va fi un examen de maturitate pentru echipa sa, chiar dacă Mediaşul se confruntă cu mari probleme de lot pe acest final de campionat.

Cristiano Bergodi crede că CFR Cluj e favorită

„Este un meci important, mai ales din punct de vedere mental, fiindcă venim după un meci foarte bun cu Clujul şi ne aşteaptă un examen de maturitate, pentru că trebuie să arătăm ca o echipă care ştie ce trebuie să facă în acest moment. Consider că am jucători inteligenţi şi profesionişti şi ştiu că vom avea numai de pierdut dacă vom intra relaxaţi şi dacă vom crede că putem câştiga uşor.

În fotbal nu există aşa ceva, dacă eşti puţin cu nasul pe sus, fotbalul imediat te pedepseşte şi revii cu picioarele pe pământ. E o prostie să spui că în fotbal există meciuri uşoare. Băieţii au capacitatea de a înţelege că este un meci la fel de greu ca şi cel cu CFR Cluj, din punct de vedere mental trebuie să fim pregătiţi sută la sută. Pregătim mental acest meci la fel ca pe cel cu CFR, deşi normal că tehnico-tactic se va juca altfel”, a declarat tehnicianul italian.

Dacă Dan Petrescu a spus că Universitatea Craiova este acum favorită la titlu, Cristiano Bergodi a încercat să mute presiunea şi spune că formaţia din Gruia are prima şansă la campionat, în primul rând pentru că are un punct în plus faţă de Ştiinţa.

„Presiune există întotdeauna în fotbal. Să nu uităm că tot CFR Cluj este pe primul loc şi nu suntem noi favoriţi la titlu. Noi trebuie să ne vedem de treaba noastră şi de fiecare meci în parte, să dăm sută la sută în fiecare meci şi nu trebuie să ascultăm ce spune unul sau altul sau ce spune mass-media. Până acum ne-am comportat foarte bine, nivelul jocului a crescut de la meci la meci şi cred că putem face un final frumos de sezon. Trebuie să jucăm pe teren toate meciurile, dacă ne gândim la alte lucruri pierdem energie psihică, nu are rost să ne gândim la ce se poate întâmpla în afara terenului”, a mai afirmat antrenorul de 56 de ani.

„Koljic e un plus”

Cristiano Bergodi apreciază forma atacantului bosniac Elvir Koljic, care a marcat 4 goluri în cele 3 meciuri de la reluarea campionatului, dar spune că toţi jucătorii şi-au adus contribuţia în mod egal la aceste succese.

„Sunt norocos că am o echipă valoroasă, care a prins încredere în ultima perioadă. Sigur, Elvir Koljic are un plus, dar toată echipa contează pentru mine, nu un singur jucător. Am început cu aceeaşi echipă toate meciurile, dar am nevoie de toţi băieţii şi cei care au venit de pe bancă s-au comportat bine şi vor avea şanse să joace, mai sunt încă 5 meciuri”, a spus tehnicianul Universtităţii Craiova.

Antrenorul italian a ţinut să-i filmeze pe suporterii olteni care au venit la cantonamentul echipei, după meciul cu Astra, dar şi la aeroport, pentru a-şi întâmpina favoriţi, după succesul de la Cluj, iar filmările i le-a trimis imediat unui dintre cei trei copii săi săi, Federico, aflat în Italia.

„Am filmat suporterii, pentru că mi s-a părut frumos să-i văd acolo, alături de echipă, pentru că şi eu am fost suporter şi îmi plac aceste lucruri. Primul căruia i-am trimis filmarea a fost fiul meu, Federico, pentru că ştiu că îi place şi ne urmăreşte din Italia” a declarat Bergodi.

Publicat: 02 07. 2020, 14:43