Cristiano Bergodi, atacat de către olteni: „N-a câștigat nimic!”. Propuneri surprinzătoare pentru postul de antrenor al Universității Craiova

Adrian Popescu (59 de ani), fost mare fundaș la Universitatea Craiova, nu are încredere în antrenorul italian Cristiano Bergodi, adus în Bănie pentru a se bate la titlu.

Fostul fotbalist nu vede potrivită pentru Universitatea Craiova numirea lui Cristiano Bergodi în funcția de antrenor, pe motiv că acesta nu a obținut rezultate notabile din această postură.

Adrian Popescu: „Cristiano Bergodi nu a câștigat nimic”

„Bergodi vrea să câștige trofee, dar să-l vedem. Până acum, pe unde a fost, inclusiv la CFR și la Steaua, n-a câștigat nimic. Însă Rotaru l-a vrut. Fiecare patron cu ideile lui, cu mentalitatea lui. Eu cred că aici, pentru titlu, ne trebuie tot un oltean pe bancă”, a spus Adrian Popescu, pentru GSP.

Gheorghe Hagi sau Sorin Cârțu, antrenori la Universitatea Craiova

Adrian Popescu a făcut o remarcă interesantă legată de originea antrenorilor care au câștigat titlul în Bănie, dar consideră că Gheorghe Hagi ar fi potrivit pentru Universitatea Craiova.

„Noi, când am luat campionatul, numai cu olteni pe bancă l-am luat. Cârțu era cel mai potrivit, dar s-a lăsat. Dacă ar fi să fac totuși o excepție, l-aș vedea pe Hagi antrenor la Craiova, el s-ar potrivi. Dar nu cred că va veni”, a mai spus Adrian Popescu.

Craiova, umilită de către Viitorul

Universitatea Craiova a disputat două partide amicale împotriva echipei lui Gheorghe Hagi, pe unul dintre terenurile de antrenament din Bănie.

Tinerii de la FC Viitorul au umilit-o pe Craiova în prima rundă, scor 3-0, iar în cel de-al doilea meci Cristi Bărbuț a fost „eroul” lui Cristiano Bergodi, reușind o „dublă” care a adus victoria oltenilor, scor 2-1.

Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, s-a declarat dezamăgit de prestația elevilor lui Cristiano Bergodi și chiar a mărturisit că nu ar vrea să fie în pielea antrenorului italian, în condițiile date. S-a arătat însă impresionat de doi dintre tinerii de la Viitorul, Gabriel Dănuleasa și Nicolas Popescu, fiul lui Gică Popescu.

Publicat: 08 06. 2020, 13:36
Actualizat: 08 06. 2020, 13:37