Cristi Săpunaru, Van Nistelrooy de România! Contract special la Rapid și clauză inedită pusă de către președintele Daniel Niculae | EXCLUSIV

Cristi Săpunaru, fundașul central în vârstă de 37 de ani, a revenit „acasă”, la Rapid, însă nu oricum, ci a primit o clauză specială în contract, în semn de apreciere din partea conducerii.

Potrivit surselor ProSport, președintele Daniel Nicuale i-a făcut lui Cristi Săpunaru un contract după modelul lui Ruud van Nistelrooy, la Manchester United, păstrând însă proporțiile.

Noul fundaș al Rapidului are în contract o clauză prin care clubul se obligă să îi ofere lui Cristi Săpunaru un salariu cu un euro mai mare decât orice alt salariu din cadrul clubului.

Cristi Săpunaru, clauză inedită pusă de către președintele Daniel Niculae la Rapid

Ruud van Nistelrooy, atacant la Mancester United în perioada 2001-2006, avea această clauză în contract, însă diferența era de 200 de mii de euro.

După despărțirea de Kayserispor, Cristi Săpunaru a semnat cu Rapid pe un salariu lunar de 7.000 de euro, fiind astfel fotbalistul cel mai bine plătit al giuleștenilor.

Însă, asta nu este tot! În cazul în care Rapid va transfera un fotbalist căruia îi va promite același salariu de 7.000 de euro, atunci Cristi Săpunaru va primi 7.001 euro.

Rapidiștii au vrut astfel să își exprime aprecierea pentru Cristi Săpunaru, fotbalist care are tatuată stema clubului său de suflet pe braț.

„Mă bucur din inimă că m-am întors acasă! M-am întors unde am crescut, unde am avut tot ce mi-am dorit în copilărie. Sper ca în acest an să avem continuitate, rezultate bune. Îmi pare bine să regăsesc oameni care au pus umărul la promovare, la reconstrucția Rapidului”, a spus Cristi Săpunaru, la conferința de presă de prezentare.

  • 100 de mii de euro este cota de piață a lui Cristi Săpunaru, potrivit Transfermarkt.
  • 10 trofee are Cristi Săpunaru în palmares: Cupa și Supercupa României cu Rapid, trei titluri de campion al Portugaliei, două Cupe ale Portugaliei, două Supercupe ale Portugaliei și Europa League cu FC Porto.
Publicat: 06 07. 2021, 19:16
Actualizat: 06 07. 2021, 19:21