Cristi Pustai i-a stricat recordul, dar „Șumi” nu e supărat:** „Vreau cât mai mulți antrenori care să bată Steaua”

Tehnicianul echipei Astra Ploiești, Marius Șumudică, a declarat că nu îl deranjează faptul că nu mai este singurul antrenor care s-a impus în fața Stelei, după victoria de sâmbătă a formației Gaz Metan Mediaș, scor 3-0, și că i-ar părea bine să se impună cât mai mulți în fața grupării bucureștene.

„Gazul e o echipă pe care o respectăm, care a jucat în cupele europene, dar și noi suntem în creștere și cu siguranță nu le va fi ușor la Ploiești. Nu mă supăr că nu mai sunt singurul antrenor care a bătut Steaua, chiar mi-ar părea bine să fie cât mai mulți antrenori care înving Steaua”, a spus Șumudică.

Marius Șumudică a asistat, duminică, la meciul Sportul Studențesc – Voința Sibiu, scor 2-2, din etapa a VI-a a Ligii I. „Am venit să văd un meci de Liga I decât să stau acasă și consider că a fost o partidă interesantă”, a explicat el.

Tehnicianul a precizat că a fost prezent și la partida Rapid – FC Brașov, scor 1-1, de sâmbătă. „Mi-a fost dor de băieții de la Rapid, ieri am fost în tribună la meci, mi-era dor de atmosferă, dar nu vreau să vorbesc mimic despre ce se întâmplă la Rapid”, a menționat Șumudică.

Astra Ploiești a remizat vineri, în deplasare, cu FCM Târgu Mureș, scor 2-2, iar săptămâna viitoare va întâlni, pe teren propriu, formația Gaz Metan Mediaș.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 11 09. 2011, 20:45
Actualizat: 11 09. 2011, 20:46