Primul fotbalist spaniol de la Dinamo luat la țintă de un fost jucător important din „Ștefan cel Mare”: „E o greșeală care pleacă de la nivelul de copii și juniori!”

Fotbalistii dinamovisti Ismael Lopez Blanco, Catalin Ionut Magureanu si Alexandru Ilie Rauta parasesc tristi terenul la pauza meciului de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FC Botosani, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Dinamo din Bucuresti, vineri 11 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 13 poze

Cristi Pulhac (36 de ani), fost fundaș stânga la Dinamo în perioada 2002-2013, l-a criticat pe spaniolul Ismael Lopez (30 de ani), care a marcat în propria poartă la debutul în „Ștefan cel Mare”.

În minutul 37, Isma Lopez a trimis balonul în poarta lui Cătălin Straton, după o centrare bună a lui Ofosu.

Cristi Pulhac, critici la adresa lui Isma Lopez

Fostul fundaș stânga din „Ștefan cel Mare” a comentat faza autogolului lui Isma Lopez și a dat vina pe pregătirea cu care fotbalistul spaniol vine de la copii și juniori.

„În privința golului luat, vorbesc pentru că și eu am jucat pe postul ăla. M-am confruntat și eu cu multe situații de acest gen, dar eu n-am jucat niciodată la ofsaid. Părerea mea e că un fundaș experimentat cum este el nu trebuia să joace la ofsaid. Cel mai bine te duci cu adversarul, nu te oprești la ofsaid.

E o greșeală care pleacă de la copii și juniori. Pe mine așa m-au învățat, că nu se joacă la ofsaid. Dacă era nea Tică (n.r – Constantin Dănilescu, fost director sportiv la Dinamo), pun pariu că mâine mânca la popotă!”, a spus Cristi Pulhac, potrivit GSP.

Borja Valle, gol de la 60 de metri

Autogolul lui Isma Lopez a fost însă îndreptat de golul superb reușit de către Borja Valle, din propria jumătate de teren.

„Acum, de când a apărut pandemia, rezervele văd meciul din tribună, l-am văzut pe portar ieşit şi aveam asta în cap de când am intrat pe teren. Mi-a plăcut mult echipa Botoşaniului, au un joc rapid, verticalizează mult, dar noi încă nu suntem la un nivel atât de bun şi cred că vom fi din ce în ce mai bine”, a fost explicația lui Borja Valle, fotbalist spaniol în vârstă de 28 de ani, sosit de la Deportivo la Coruna.

Publicat: 12 09. 2020, 09:53
Actualizat: 12 09. 2020, 10:05