Cristescu: „Steaua are 23 de titluri furate! Noi avem patru, dar valoroase”

Fostul jucător al Universității Craiova, Silvian Cristescu, anunță un derby de foc între Știința și Steaua, mâine, în Bănie.

"Sper că la meciul cu Steaua vom juca pragmatic și vom câștiga. Să avem și noi o ocazie, s-o fructificăm și astfel să contabilizăm trei puncte. Cu alte cuvinte, să sacrificăm spectacolul pentru rezultat, asta e. Nu mă interesează ce a declarat Dorinel Munteanu. După meciul cu Dinamo, și Valeriu Argăseală a spus că până la sfârșit Steaua bate tot. Scamatorii! Nu bate pe nimeni! Cred că stadionul va fi full, iar fanii vor pregăti un spectacol de zile mari", a spus Cristescu în Gazeta de Sud.

Fosta glorie olteană crede că cele 23 de titluri de campioană obținute de Steaua au fost furate.

”Cele patru titluri ale Universității sunt mai valoroase decât cele 23 de titluri obținute de Steaua. Ei se laudă cu un palmares furat. Ale noastre sunt mai valoroase ”, a mai spus Cristescu în Ediție Specială.

Publicat: 20 11. 2008, 12:22
Actualizat: 20 11. 2008, 15:47