Craiova se teme de meciul cu Sepsi: „Vor face totul ca să ne bată, mai ales că vineri este și ziua maghiarilor”

Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova este meciul care deschide etapa a doua a play-off-ului, vineri, la ora 20.30.

Antrenorul oltenilor, Devis Mangia, a prefațat disputa într-o conferință de presă: „Va fi un meci important, dificil, este primul pentru ei din istorie în play-off acasă. Sepsi este o echipă valoroasă, de calitate, pregătită bine. Antrenorul lor vrea să câștige neapărat împotriva Craiovei pentru că este oltean? Nu, cred că el vrea să câștige orice meci, indiferent de adversar. Respectăm toți jucătorii lor, nu doar pe Tandia, au mulți jucători de calitate. Declarațiile lui Bancu la adresa celor de la Sepsi sunt episod închis, el și-a cerut scuze deja.

Trebuie să mergem cu personalitate mare și să facem maxim. Martic este accidentat, iar Fedele și Meza Colli sunt în afara lotului, nu este vorba neapărat de un conflict cu ei, ci de o decizie a mea și a clubului”.

Mangia vrea mașina lui Bobonete: „Dacă o dă unui jucător, se supără ceilalți”

Devis Mangia a glumit pe seama promisiunii lui Mihai Bobonete, de a oferi mașina proprie, un Ford Mustang, vopsită în culorile Științei și cu acronimul UCV la numărul de înmatriculare, lui Mateiu, Bancu sau Pigliacelli, în cazul câștigării titlului. „Nu e bine să dea mașina unui jucător, că se supără ceilalți din lot, mai bine să dea mașina antrenorului și gata, este mai simplu!” a spus Mangia.

Antrenorul italian a comentat și revenirea lui Sorin Cârțu la Universitatea: „Din punct de vedere tehnic nu s-a schimbat nimic, eu sunt în continuare antrenorul echipei. Sorin Cârțu nu a discutat cu jucătorii, doar eu am vorbit cu el. Sper că va fi talisman pentru titlu, dar primii care trebuie felicitați dacă se câștigă ceva sunt jucătorii. Nu antrenorul, nici altcineva, ci jucătorii”.

Publicat: 13 03. 2019, 14:47
Actualizat: 13 03. 2019, 18:00