Craiova-Rapid, egal spectaculos

„Dacă n-aveam munți cum sunt, îi scoteam și din pământ”. Vocea Tudor Gheorghe răsună pe „Oblemenco“ și ecoul ei răspunde din umbra deceniilor trecute.
Da, Craiova a scos, ca din pământ, o nouă echipă, care pe acest final de tur își dă examenul de maturitate. Aseară, prima probă: Rapidul lui Peseiro.

Gazonul, proaspăt refăcut, arde la tălpi. Se joacă repede, oltenii nu au răbdare. Gângioveanu înșiră pe stânga flancul românesc al giuleștenilor – Maftei și Răduță – Baird se „bate” cu Fernandes și Joao Paulo Andrade, Wobay ține bine de minge pe dreapta. Lipsește doar inspirația vedetei Florin Costea pentru ca gazdele să marcheze.

Bucureștenii nu par însă afectați de șarjele oltenești. Jucătorii Rapidului au de partea lor experiența, pe care o și valorifică. Pasele lor merg mai bine până în careul advers, meciul se echilibrează ca posesie, dar pericolul rămâne la poarta lui Andrade. Asta până când transversala lui Bornescu începe să vibreze la voleul lui Cesinha.

După pauză se joacă la fel de repede, dar în ritm vișiniu. Craiova cedează mijlocul terenului, iar Spadacio și Cesinha dau emoții tribunei. Treptat, însă, acest 0-0 atât de fragil la un moment dat a fost evaluat și considerat un rezulat bun de către ambele echipe. Astfel, după minutul 70 turația s-a redus, riscul a dispărut și s-a jucat mai prudent, în așteptarea greșelii adversarului. Care n-a mai venit. La final, aplauze. Toată lumea e mulțumită.

Publicat: 16 11. 2008, 01:00
Actualizat: 16 11. 2008, 08:59