Craiova n-a profitat de pasul greșit făcut de Steaua. Mulțescu: „Am pierdut nemeritat cu Astra. Fotbalul este nedrept”

CS Universitatea Craiova a fost învinsă, duminică, scor 0-1, la Severin, de Astra Giurgiu, campioana României, iar antrenorul Gheorghe Mulțescu a declarat, la final, că echipa sa a dominat foarte clar, cel puțin în repriza a doua.

În urma acestui rezultat, CS Universitatea Craiova rămâne pe locul doi al clasamentului, cu 30 de puncte, în timp ce Astra urcă rămâne pe locul zece, dar acumulează 20 de puncte. Mulțescu susține că fotbalul este, uneori, nedrept.

„Fotbalul e nedrept uneori și cred că și astăzi, pentru că cel puțin repriza a doua am dominat total. Este diferența de calitate, diferența de experiență, de șansă, asta a fost diferența. Îți trebuie și șansă, și mai multă precizie, asta vine din calitate, din valoare. Noi avem lotul foarte restrâns numeric, nu am avut de unde să alegem mai mult.

Îmi pare rău că nu a jucat Ivan și că am pierdut jocul. Și l-am pierdut nemeritat, asta este. Era o situație favorabilă”, a spus Gheorghe Mulțescu la Dolce Sport.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 20 11. 2016, 20:41
Actualizat: 20 11. 2016, 20:42