Craiova a obținut victoria logică în Azerbaidjan. Cronica meciului de la Baku

O seamă de necunoscute avea Craiova înainte de debutul oficial în acest sezon, în Europa League. Oltenii nu știau mare lucru despre azerii care schimbaseră jumătate din lot în vara aceasta. Așadar, Sabail nu era doar o echipă nouă ca și istorie, ea activând de 3 ani, dar și din punct de vedere al componenței.

Mai știau craiovenii că vor da piept cu fostul stoper al Astrei și al Pandurilor, Erico, și cu fostul mijlocaș de la Real Madrid și Chelsea, Essien, aflat de ceva timp însă la vremea retragerii. Mai știau că Sabail nu a marcat niciun gol în amicalele din vara aceasta. Și totuși, avea să înscrie două în poarta lui Pigliacelli. Și trupa lui Papură mai avea emoții și din pricina gazonului, unul artificial, de calitate modestă, constatată la antrenamentul oficial. Dar cel mai important, oltenii  nu prea știau cum arată ei înșiși într-un meci oficial, după jocul slab etalat din amicalele verii. Alb-albaștrii au poposit la periferia capitalei azere, Baku, pe un stadion care era o combinație între cele de la Chiajna și Voluntari. Precum în cele două locații ilfovene a fost și atmosfera pentru Știința, care a fost încurajată de circa 40 de fani. Oltenii au străbătut mii de kilometri, așa cum rezultă și din cântecele lor, pentru a fi alături de favotiți, iar Știința s-a simțit ca acasă, fiindcă localnicii au fost destul de pasivi la capitolul încurajări, ei venind relaxați de la grătarele care sfărâiau în preajmă.

Europa League: Sabail – Craiova 2-3

Deși erau mai familiarizați cu gazonul, azerii nu au avut vreo clipă intenția de a ataca, cedând inițiativa indiferent de scor, abia pe final încercând o egalare, nedreaptă pentru ce se petrecuse pe teren. Fiindcă Sabail a pătruns în careul Universității doar când a marcat, adică de două ori, nepermis de mult, ținând cont de diferența de valoare dintre echipe. Mai important este însă că trupa lui Papură a punctat de mai multe ori și are prima șansă la calificare și din punct de vedere al rezultatului, nu doar al calității. Mateiu a deschis scorul destul de repede, pe un fond de presiune al Craiovei, asumat de gazdele care nu s-au încumetat să treacă în jumătatea adversă. Craiova s-a mulțumit cu scorul, n-a luat măsuri la problemele evidente de pe benzi, iar la o fază fixă gazdele au egalat. Golul a venit pe niște naivități incredibile ale oamenilor lui Papură, nu mai puțin de 3 dintre ei ratând respingerea la corner. De la vestiare oltenii au ieșit mai realiști, deși numai câșțiva au constatat că aveau în față un adversar care în România ar evolua în Liga a II-a. Bancu a făcut 2-1, după ce „i-a luat la mână” pe azeri, precum Craioveanu la ultima victorie a Științei în cupele europene, contra unor feroezi, acum 25 de ani. Mihai Roman a pus lucrurile mai pe făgașul normal, cu primul gol marcat pentru Universitatea. Finalul putea fi foarte liniștit, dar spectatorii locali au fost întorși din drumul spre case, pe care porniseră, de același Ramazanov, care a reușit dubla. Nu se poate spune că Știința a tremurat pe final, dar a permis gazdelor să aibă ceva speranțe de egalare. Qaka putea stabili o diferență mai mare în ultimul minut, dar a nimerit bara.

Craiova a obținut astfel victoria logică la Baku, dar nu trebuie să se lase înșelată de acest succes. Adversarul a fost unul modest, iar oltenii trebuie să arate mult mai bine dacă vor să creadă cu adevărat în obiectivele propuse. Succesul e important pentru moral, pentru șansele la calificare, dar fanii așteaptă mult mai mult de la trupa lui Papură.

FK Sabail – Universitatea Craiova 2-3

Au marcat: Ramazanov 33,  82 / Mateiu 13, Bancu 50, M. Roman 67.

Stadion: „Bayil”, spectatori: 2.000.

Sabail: Bozinovski – Abbasov, Yunuszada, Rahimov, Erico – Cociuc, Essien (59 Duventru), Amirguliyev – Abbasov, Ramazanov, Hamdi. Antrenor: Aftandil Hajiyev

Craiova: Pigliacelli – Martic, Kelic, Acka, Bancu – Ivanov, Mateiu, Qaka – Bărbuț (72 Ioniță), M. Roman (68 Fortes), Vătăjelu (89 Baiaram). Antrenor: Corneliu Papură.

Arbitri: Fyodor Zammit – Theodore Zammit, Duncan Sultana. Rezervă: Mario Apap (toți din Malta).

Observator de arbitri: Miroslav Vitkovic (Croația). Delegat UEFA: Patrik Wattebled (Franța).

Publicat: 11 07. 2019, 22:46
Actualizat: 11 07. 2019, 22:47