Crăciunescu e SIGUR că urmează un adevărat TSUNAMI:** „În arbitrajul românesc se întâmplă lucruri incredibile!”

Fostul arbitru Ion Crăciunescu a declarat, sâmbătă, agenției MEDIAFAX, după ce DNA a efectuat o percheziție la sediul CCA, că, în opinia sa, cazul Penescu, petrecut în urmă cu câțiva ani în fotbalul românesc, a fost doar un foc de artificii pe lângă ceea ce urmează să se întâmple.

„Eu trag semnale de alarmă de un an și ceva, pentru că în arbitrajul românesc se întâmplă lucruri incredibile, greșeli enorme pe care le vede toată lumea, dar pe care nu le văd arbitri. Starea aceasta de lucruri nu putea continua la nesfârșit, diversiunea nu putea avea o continuitate la nesfârșit.

Eu spun că ceea ce s-a întâmplat în cazul Penescu acum câțiva ani a fost un joc de artificii față de ce urmează să se întâmple acum. Lucrurile nu mai puteau merge în continuare așa, o să vedeți ce se va întâmpla pentru că s-a stâns multă zgură în fotbalul românesc”, a spus Crăciunescu, fost președinte CCA.

Întrebat ce meciuri crede că suspectează DNA, Crăciunescu a precizat: „Nu vreau să fac presupuneri, eu am făcut întotdeauna referire la unele greșeli inexplicabile, pe care toată lumea le vedea și numai arbitrii nu le vedeau. Nu mai exista o ierarhie a valorilor, se întâmplau lucruri bizare în arbitrajul românesc.

Am înțeles că domnul Avram a declarat de curând că arbitrajul românesc este în creștere. Iată o probă de diversiune. Toată lumea era nemulțumită, toți conducătorii erau nemulțumiți de arbitraj, dar nu eram în criză, eram în creștere”.

Fostul arbitru internațional a menționat că în fotbalul românesc trebuie să se întâmple ceva. „Altfel nu ne mai oprește nimeni în căderea de pe tobogan”, a adăugat Crăciunescu, un contestatar al acualelor conduceri ale FRF și CCA.

Publicat: 24 09. 2011, 16:56
Actualizat: 24 09. 2011, 16:59