Costel Gâlcă a fost dorit și de CFR Cluj! Un oficial al clubului din Gruia recunoaște: „A fost pe lista noastră”

Costel Gâlcă este un antrenor „vânat” de formațiile din Liga 1. Rămas fără echipă după ce și-a reziliat contractul cu danezii de la Vejle, fostul mare internațional a reprezentat și reprezintă o țintă clară pentru echipele rămase fără antrenori.

Ultima echipă care l-a dorit a fost Sepsi Sfântu Gheorghe, chiar zilele acestea. Costel Gâlcă era considera „planul B”, în caz că Ladislau Boloni va refuza. Lucru care s-a și întâmplat, într-un final.

Patronul echipei, Laszlo Dioszegi, nu a reușit să-l convingă pe fostul mijlocaș să i se alăture proiectului, iar negocierile au fost sistate.

Costel Gâlcă, dorit și de CFR Cluj în trecut

Se pare că neînțelegerile dintre Sepsi și Costel Gâlcă au apărut în momentul în care s-a pus problema salariului. Fostul antrenor de la FCSB și-ar fi dorit mai mulți bani, însă covăsnenii au o limită salarială pe care sunt dispuși să o ofere.

„Nu ne-am înțeles la bani cu domnul Gâlcă. Suntem un club de mijlocul clasamentului, inclusiv cu banii. Voia să aducă mai mulți membri ai staff-ului și pentru asta era nevoie de bani. Deci totul a fost de la bani. Nu vreau să ajungem la insolvența la Sepsi și trebuie să fim atenți cu banii”, recunoștea Dioszegi, la DigiSport.

Costel Gâlcă ar fi putut ajunge la CFR Cluj, pe vremea când președintele clubului era Marian Copilu. Se întâmpla în această vară, după ce Edi Iordănescu a plecat, iar Marius Șumudică i-a luat locul.

Da, era pe listă .A fost o discuție pe care Marian Copilu a purtat-o și n-am avut cunoștință de negocieri. Despre Boloni nu-mi aduc aminte să fi fost vorba. Era un antrenor valoros, într-adevăr”,, a recunoscut Marius Bilașco, la Telekom Sport.

Costel Gâlcă a antrenat, în trecut, pe Almeria B, România U17, FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha și Vejle.

Publicat: 06 10. 2021, 23:15
Actualizat: 06 10. 2021, 23:25