Costea și Dănănae au plecat cu Severinul în Serbia, dar încă n-au semnat!** Stoica n-a mai ajuns în cantonamentul de la Kladovo!

Deși și-au dat acordul să evolueze în retur la CS Turnu Severin, cei trei jucători lansați în Liga I de Universitatea Craiova încă n-au semnat contractele. După ce au fost prezentați oficial, Florin Costea și Ovidiu Dănănae au ajuns aseară în cantonamentul pe care nou-promovata din Oltenia în efectuează în Serbia, la Kladovo, iar Dorel Stoica va trece granița doar dacă-și va rezolva problemele legate de expirarea actelor de identitate.

„Cei trei jucători au semnat, sau vor semna zilele următoare! Cert e că s-au înțeles cu conducerea clubului. Eu sunt foarte bucuros că-i am în echipă. Costea și Dănănae sunt deja la Kladovo, iar Dorel Stoica trebuie și el să vină, după ce-și va rezolva unele probleme în țară”, a spus antrenorul Jerry Gane, la Digi Sport.

Mâine, echipa sa revine în țară pentru câteva ore, urmând să disputate un amical, cu Minerul Mătăsari, pe Stadionul „Termo” din Turnu Severin. După încheierea testului programat la ora 15, penultima clasată din Liga I se întoarce pe malul sârbesc al Dunării, la Kladovo, urmând să parcurgă doar 20 de km cu autocarul. Tot mâine, cei trei jucători ar putea parafa și contractele cu CS Turnu Severin.

Publicat: 05 02. 2013, 17:33
Actualizat: 05 02. 2013, 17:36