„Costea este peste toți atacanții Stelei. Dacă are spații e letal!”

Fostul căpitan al roș-albaștrilor, Liță Dumitru spune că Universitatea Craiova merită cu prisosință calificarea în Europa League, mai ales că Adrian Mititelu nu a vândut nicun jucător în ultimii ani de la echipa din Bănie.

Totodată, "paznicul " lui Pele de la CM "70" consideră că Steaua va avea un meci greu în Ghencea după ce oltenii i-au băutut pe Rapid în Giulești. "Universitatea Craiova este una dintre cele mai frumoase echipe ale Ligii I. Meciul de aseară din Giulești a fost unul dintre puținele jocuri spectaculoase ale campionatului nostru. Nu se compară sub nicio formă cu meciul Steaua-Dinamo. Au fost faze electrizante de ambele părții, iar "vinovați" pentru acestea au fost Wobay și Cesinha, doi fotbaliști foarte tehnici. M-aș bucura nespus ca în sfârșit Craiova să revină în cupele europene. Țin minte cu plăcere că am jucat și eu vreo trei luni la Craiova, chiar în Cupa UEFA în meciul tur cu Kaiserslautern. În acel meci, din Germania, Ilie Balaci a fost suspendat. Pe această cale aș vrea să-l felicit pe Adrian Mititelu, care a avut ambiția să nu vândă nicun jucător, iar roadele se văd din plin. Vizavi de meciul din etapa viitoare din Ghencea, Steaua nu va avea viață ușoară cu Craiova. Costea este peste toți atacanții Stelei. Steaua va trebui să joace acest meci foarte bine tactic, deoarece dacă o să-i dai spații lui Costea, atunci el o să fie letal", a spus Liță Dumitru pentru www.prosport.ro.

Publicat: 24 05. 2009, 14:21
Actualizat: 24 05. 2009, 15:31