Cosmin Moți le răsucește steliștilor cuțitul în rană: „Nu mi-aș dori să întâlnesc din nou Steaua în preliminariile Ligii, nu vrea să mai sufere”

Steaua a cedat din nou în fața lui Ludogoreț, echipa care i-a oprit drumul spre grupele Ligii Campionilor, în urmă cu două sezoane. Cosmin Moți a deschis scorul și până la urmă campioana Bulgariei s-a impus cu 3-0.

Ludogoreț s-a transformat într-un vis urât pentru steliști. Steaua n-a reușit să se impună nici în amical, după ce în urmă cu două sezoane a fost eliminată din play-off-ul Ligii Campionilor. Ba mai mult, Cosmin Moți a reușit din nou să fie printre remarcații partidei.

Fostul fundaș al lui Dinamo a deschis scorul cu spatele, după o centrare venită din corner. Moți n-a ezitat să-i ironizeze pe steliști și spune că nu și-ar mai dori să-i întâlnească în cupele europene:

„Marica este jucător profesionist, își face treaba. Steaua e o echipă bună, peste ce a fost în tur, din cât am urmărit eu prima parte a campionatului. Nu mi-aș dori să întâlnesc Steaua din nou în preliminariile Ligii Campionilor, nu mi-aș dori să mai sufere. A fost un meci bun de pregătire. Mi-aș dori să câștig în fața Stelei și dacă joc în fața blocului”, a declarat Cosmin Moți la Dolce Sport.

Publicat: 31 01. 2016, 21:11
Actualizat: 31 01. 2016, 21:13