Cosmin Matei a revenit în Liga 1! „E făcut deja, a făcut controlul medical”. Surpriză: cu cine a semnat, deși a negociat cu Dinamo

Cosmin Matei (27 de ani) a revenit în România, la trei ani de când s-a despărțit de Dinamo. Deși era de așteptat ca fotbalistul să revină în „Ștefan cel Mare, Gică Hagi a intrat pe fir și l-a convins să vină la Viitorul

În ultima conferință de presă susținută, Gică Hagi a oferit ultimele informații despre Cosmin Matei. Fotbalistul a trecut vizita medicală la Viitorul și e așteptat să semneze în curând. 

Gică Hagi a vorbit cu fotbalistul și a fost convins că acesta nu va mai repeta greșelile trecutului: „E făcut deja, a făcut controlul medical. Am luat un jucător valoros. Locuiește în Constanța, a fost căpitan de echipă. Un jucător care când a fost tânăr, a fost mai capricios, foarte talentat. Acum are vârsta necesară și m-a convins în discuția pe care am avut-o cu el că vrea să vină la noi”, a spus Gică Hagi. 

Dinamo ar fi putut beneficia de evoluțiile lui Matei, dar dinamoviștii au amânat discuțiile, iar fotbalistul a acceptat imediat cum Viitorul și-a făcut cunoscut interesul. 

Cosmin Matei era liber de contract după despărțirea de Genclerbirligi, unde a fost coleg cu Bogdan Stancu. Acesta a ajuns în Turcia și a avut o scurtă experiență în Croația, la NK Istra. Matei a bifat 132 de prezențe în Liga 1 pentru FCSB, Astra și Dinamo și în 2014 a atins o cotă de piață de două milioane de euro. În acest moment, site-urile de specialitate l-au evaluat pe Matei la suma de 50.000 de euro.

 

Publicat: 24 08. 2019, 14:43
Actualizat: 24 08. 2019, 14:44