Cosmin Băcilă a dat cărțile pe față: „Și acum plâng din cauza ghinionului. Gardoș e un nesimțit cât el de mare”. Ce a urmat după acel blestemat minut 87: „Daniel Stanciu îmi ascundea legitimația, am avut parte numai de nenorociți”

Cosmin Băcilă (35 de ani), fostul jucător de la Pandurii Tg. Jiu care a suferit în 2011 o fractură de tibie și peroneu, după un fault dur al lui Florin Gardoș, l-a atac pe fundașul Craiovei, într-un interviu acordat pentru Fanatik. Băcilă a dezvăluit și un episod incredibil cu Daniel Stanciu, pe care l-a acuzat că în perioada ASA Tg. Mureș îi ascundea legitimația prin birou și îl ruga să-și rezilieze contractul.

Băcilă a rememorat momentul care practic i-a pus capăt carierei: „Și acum plâng de ciudă din cauza ghinionului pe care l-am avut. Mă doare sufletul când mă uit la foștii mei colegi de la Pandurii, Nistor, Pintilii, Chiricheș, Răduț, dar și alți jucători. Acest Florin Gardoș mi-a nenorocit cariera și pot să vă spun că este un nesimțit cât el de mare. Nu am văzut în viața mea atâta nesimțire la cineva. Acest fotbalist cu o față de copil nevinovat m-a nenorocit.

A venit o singură dată la mine la spital, în urmă cu șapte ani, atunci cînd mi-a rupt piciorul, iar din ziua aia nu l-am mai văzut la față și nu mi-a dat nici măcar un telefon ca să mă întrebe dacă am nevoie de ceva. Însă Gardoș este bine mersi acum, nu mă interesează că are și el accidentări, dar câștigă o grămadă de bani pe lună de pe urma fotbalului. Iar eu? Am 35 de ani, iar de doi ani m-am lăsat de fotbal”.

Episodul incredibil care ar fi avut loc la Tg. Mureș, cu Daniel Stanciu în prim-plan: „După accidentare am dat doar de conducători nenorociți care mi-au distrus cariera. Pârvulescu (n.r – Eugen Pârvulescu, fost președinte la Pandurii Tg. Jiu) este unul dintre ei, iar Daniel Stanciu îmi ascundea legitimația pe la Tg. Mureș prin birouri ca să nu joc nici măcar pentru echipa a doua. Se tot ruga de mine să-mi reziliez contractul.

În doi ani și jumătate de contract eu am jucat la ASA Tg. Mureș doar un meci. Vă dați și voi seama în ce situație mă aflam? Stăteam singur în casă și îmi venea să dau în altele. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu am făcut vreo prostie. Antrenorii de la echipa a doua de la Tg Mureș m-au ajutat și ei cum au putut, iar Ciobotariu când a vrut să mă ajute nu l-au lăsat șefii”.

Florin Gardoș a avut și el un mesaj de transmis la momentul respectiv, prin intermediul site-ului oficial al clubului: „Îmi pare foarte rău că l-am accidentat pe Cosmin. Nu am avut nici cea mai mică intenție să-l lovesc. Am trecut și eu prin astfel de momente și nu doresc nimănui să pățească ceea ce a pățit el. Am fost astăzi la spital, am stat de vorbă cu el și mi-a spus că nu îmi poartă ranchiună. Mă rog la Dumnezeu să se facă repede cât mai bine”.

La patru zile după meciul cu FCSB, Băcilă a fost operat pentru fractura transversală de la oasele gambei stângi, la Spitalul Elias din Capitală. Cosmin Băcilă a fost transportat la spital încă din seara partidei, de pe 19 septembrie. Gardoș l-a faultat grosolan în minutul 87, iar partida a fost întreruptă pentru circa șapte minute, înainte ca Băcilă să fie scos de pe gazon. Florin Gardoș a primit o suspendare de zece etape pentru acel fault.

Publicat: 14 09. 2018, 15:26
Actualizat: 14 09. 2018, 16:18