Coșmarul lui Dolha! De două luni portarul stă mai mult prin spitale!

De două luni, goalkeeperul dinamovist stă mai mult prin
spitale, iar revenirea la antrenamente pare o himeră

Necazurile lui Emilian Dolha par să nu se mai termine.

După operația la umăr, portarului i s-a descoperit o infecție în
corp. Acum stă aproape numai prin spitale, are un program de
medicamentație foarte strict, iar recuperarea nici măcar n-a
început-o și nici nu pare că o va începe prea curând. Mai ales că
se pune problema unei noi intervenții chirurgicale!

Pe 28 martie, Emilian Dolha a jucat ultimul meci pentru Dinamo.
Este vorba de derby-ul cu Unirea Urziceni, partidă pe care nu a
reușit să o termine, părăsind terenul de joc în minutul 70, după ce
s-a accidentat la un duel cu Bilașco. Umărul drept al portarului
dinamovist a cedat, iar zilele următoare a fost supus unei
intervenții chirurgicale. De aici a început coșmarul. Ar fi trebuit
să urmeze o perioadă de refacere, apoi recuperarea. Nu a fost însă
așa, asta pentru că durerile postoperatorii nu au dispărut, iar
medicii au fost alertați. Au aflat, în urma mai multor seturi de
analize, că portarul are o infecție în corp și lucrurile s-au
complicat. Dolha a fost nevoit să lupte împotriva infecției,
programul de medicamentație fiind unul extrem de dur. Practic, la
aproape două luni de la accidentare, în loc să fie în plină
recuperare la sala de forță sau la bazin, goalkeeperul stă numai
prin spital.

Riscă o
nouăoperație

Iar veștile rele pentru jucător nu se termină aici. În momentul
în care va scăpa de această infecție, medicii iau în calcul să-l
supună pe goalkeeper la o nouă intervenție chirurgicală tot la
umărul de la care au început toate necazurile. Dacă se va întâmpla
acest lucru, perioada de absență de pe gazon a lui Ema se va
prelungi cu câteva luni.

Borcea îl
așteaptă pe Lobonț

La Sport.ro, Cristi Borcea a declarat că nu se gândește să aducă
alt portar la Dinamo. Motivul? Este foarte posibil ca Bogdan Lobonț
(foto) să se întoarcă în „Ștefan cel Mare”! La sfârșitul acestei
luni, AS Roma ar trebui să își exprime dorința de a-l transfera pe
portar, acesta fiind împrumutat pe „Olimpico”. Până în acest
moment, romanii nu au dat niciun semn, astfel că Lobonț este
așteptat la Dinamo.

Publicat: 19 05. 2010, 08:10
Actualizat: 19 05. 2010, 08:18