Cornel Dinu:** „Probabil pe MM Stoica l-a ‘încins’ uleiul din păr!”

Dinamo și Unirea Urziceni se bat pentru titlu pe toate planurile. După ce Dan Petrescu i-a enervat la culme pe dinamoviști prin declarațiile făcute ieri, a venit rândul altui oficial al Unirii Urziceni să "intre în gura ‘câinilor’". "Ce să caute Dinamo în Liga Campionilor?! Cine sunt ei pe lângă Rapid și Steaua?", a țipat Mihai Stoica, iar răspunsul rivalei din lupta pentru supremație în acest sezon a venit imediat. Cornel Dinu replică tăios la declarațiile date de oamenii liderului.

"Această conferință de presă a fost organizată pentru a da o replică la ceea ce a spus azi managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica. Se confirmă faptul că aceia care nu au jucat, nu au dramul de înțelegere a fenomenului fotbalistic. În multe apariții ale sale MM Stoica pare simpatic, dar acum am avut de a face cu un deliruum din toate punctele de vedere.

Mă uit la el și cu cărarea aia pe mijloc parcă e în "D-ale carnavalului". Nu e exclus ca uleiul pe care și-l pune pe păr să-l încingă și să scoată asemenea elucubrații. Să nu uităm că el a lovit cu pumnul un suporter! Tot pentru că nu se stăpânește nu s-a putut abține nici la celălalt meci de la Urziceni, când s-a repezit la lojă dinamoviștilor. E păcat că acel trabuc i-a fost stins pe frunte și nu pe limbă, pentru că altfel s-ar fi potolit.

MM vrea să se facă remarcat cu orice preț! Chiar și prin faptul că lovește în tradiția fotbalului românesc", a declarat Cornel Dinu într-o conferință de presă.

Publicat: 29 05. 2009, 17:17
Actualizat: 29 05. 2009, 17:56