Cornel Dinu, dezvăluiri incredibile despre situația actuală de la Dinamo: „Nicolae Badea plătește toate cheltuielile”. Contractul prin care ajută clubul

Cornel Dinu a făcut noi dezvăluiri despre situația în care se află Dinamo în acest moment. După ce i-a atacat pe spaniolii care au preluat clubul, legenda dinamovistă a mărturisit și cine este, de fapt, omul din umbră care susține clubul și ajută formația antrenată provizoriu de Jerry Gane, cu bani pentru cheltuielile organizatorice.

Dinu susține că în acest moment Dinamo reușește să-și acopere cheltuielile ce țin de organizarea partidelor datorită lui Nicolae Badea, fostul acționar din Ștefan cel Mare.

Conel Dinu susține că Nicolae Badea este cel care îi plătește cheltuielile de subzistență ale lui Dinamo. Fostul acționar a confirmat

Acesta ar avea, potrivit spuselor lui Dinu, un contract de sponsorizare cu clubul Dinamo, prin care îi sprijină pe dinamoviști cu finanțe pentru plata baremelor de arbitraj, respectiv hrana jucătorilor.

„Domnul Badea a asigurat toate cheltuielile competiționale necesare clubului până la sfârșitul turului, incluzând aici și necesarul pentru meciul jucat deja cu Poli Iași. Domnul Badea a semnat cu conducerea lui Dinamo, mai precis cu președintele Consiliului de Administrație, Constantin Eftimescu, un contract de publicitate pentru Computerland România, firma domnului Badea, cu o valoare care acoperă suma cheltuielilor clubului. Nu trebuie uitate două lucruri: unu, Nicolae Badea a ajutat la salvarea lui Dinamo și în 1997, când a venit, și atunci Dinamo era într-o situație delicată și, doi, românii apreciază calitatea unor oameni când nu mai sunt”, a declarat Cornel Dinu pentru Fanatik.

Fostul presedinte al Consiliului de Administratie al FC Dinamo, Nicolae Badea (D) si Jony Culina (C) il premiaza pe Cornel Dinu (S), in debutul meciului Dinamo Bucuresti-Gaz Metan Medias, din cadrul etapei a II-a, a Ligii I, la Bucuresti, duminica, 3 august 2008.  GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO

Tot pentru sursa citată, fostul acționar Nicolae Badea a confirmat afirmațiile lui Dinu: „Tot ceea ce am făcut și o să fac, fac din statutul de suporter al lui Dinamo și din solidaritate cu ceilalți suporteri”.

Constantin Eftimescu, președintele Consiliului de Administrație al lui Dinamo, confirmă și el: „I-am făcut necesarul”

În completarea celor spuse, și Constantin Eftimescu, președintele Consiliului de Administrație de la Dinamo, cofirmă: „I-am făcut necesarul pentru jocurile de acasă plus deplasarea la Clinceni, inclusiv testele COVID pe care trebuie să le facem. Ne-a virat banii necesari în club prin acest contract de publicitate” – Constantin Eftimescu.

„Eu unul sper la o revenire a domnului Badea sau, cu ajutorul dânsului, să găsim niște oameni serioși care să asigure existența acestui club. Eu am amintiri… eu am viața trăită în acest club din 1970. Doar Cornel Dinu e mai vechi la Dinamo”.

Publicat: 12 12. 2020, 15:42