Cornel Dinu l-a spulberat pe portarul lui Dinamo, după gafa din derby-ul cu Rapid: „Acest Figurando este adus pe baza analizei cu stetoscopul ruginit al doctorului Mureșan”

Cornel Dinu l-a ironizat pe Cristiano Figueiredo, portarul lui Dinamo, după gafa impardonabilă făcută în meciul cu Rapid, din deplasare, scor final 3-1. Portughezul a avut un plasament extrem de prost la lovitura liberă executată de Adrian Bălan, chiar pe centru, iar mingea a intrat în poartă.

Legendarul fost jucător al formației din „Ștefan cel Mare” a caracterizat situația de la Dinamo în stilul său unic și inconfundabil. „Câinii” au bifat duminică cea de-a 22-a înfrângere în campionat, iar finalul de sezon se anunță a fi de-a dreptul infernal.

Dinamoviștii speră să ajungă la baraj și să se salveze astfel de la retrogradare. Academica Clinceni are același obiectiv, iar în etapa viitoare cele două formații aspirante la locul 8.

Cornel Dinu l-a ironizat pe Cristiano Figueiredo, portarul lui Dinamo, după gafa din derby-ul cu Rapid

Cornel Dinu crede că transferul goalkeeper-ului de 31 de ani la Dinamo a fost o alegere extrem de proastă, care poate costa scump echipa.

„E greu să joci tot timpul venind din urmă, încercând tot timpul să repari gafele individuale și, mai ales, să joci fără portar. Acest Figueiredo adus pe baza analizelor profunde făcute cu stetoscopul de doctorul Mureșan rimează dureros cu Figurando, figurant capabil numai de figuri care ajută șuturile adversarilor să se transforme în gol.

În general, achizițiile pe care le-a făcut Dinamo după ce l-a dat afară pe Mircea Rednic pentru că voia să facă achiziții, un imens nonsens al lui Mureșan, aceste achiziții dovedesc că s-au făcut, așa cum am spus, cu stetoscopul ruginit al lui Mureșan, nu cu sublimele sale cunoștințe fotbalistice care lipsesc cu desăvârșire.

A fost ca la turf, la cursele de cai, „clasa triumfă handicapul”. Adică o cursă în care clasa a triumfat în handicap. Rapid a fost clar superioară din punct de vedere al valorii, chiar dacă Dinamo a surprins oarecum, așa cum se întâmplă mereu când vine un antrenor nou. Practicanții fotbalului de la Dinamo au încercat să evolueze peste posibilitățile reale pe care le au și au reușit vreo jumătate de oră să creeze ceva probleme Rapidului, numai că porniseră de la 0-1 în minutul 3, care s-a făcut 0-2 în minutul 8, greu să mai joci cum ți-a spus antrenorul, chiar dacă au reușit să reducă din handicap în minutul 11”, a declarat Cornel Dinu pentru Fanatik.ro.

 

Publicat: 14 03. 2022, 11:01
Actualizat: 14 03. 2022, 11:01