Cornel Dinu, dezvăluire incredibilă: „Sunt interzis la Dinamo! E degradant și jignitor”. Vinovați? „Două specimene de genul acesta să conducă DDB?! Deconturile nu sunt clare” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Cornel Dinu, un simbol al lui Dinamo, a dezvăluit că este „interzis” în „Ștefan cel Mare”. Vinovații ar fi cei din conducerea DDB, „Mister” nominalizându-i pe Alexandru Anghel și Nicu Tararache.

„Procurorul”, 73 de ani, a precizat la ProSport Live că i s-a transmis un mesaj clar: nu are ce să caute în anturajul clubului sau să emită vreo părere în numele roș-albilor.

Cornel Dinu a jucat doar la Dinamo, club unde a fost și antrenor sau a ocupat funcții administrative.

Cornel Dinu, dezvăluire incredibilă: „Sunt interzis la Dinamo! E degrandant și jignitor”

DDB (Doar Dinamo București) e programul prin care fanii încearcă resuscitarea financiară a clubului. Sunt 15.468 de suporteri cotizanți. Datorită lor s-au strâns peste două milioane de euro, bani folosiți pentru plata restanțelor către jucători, staff tehnic sau angajați ai echipei.

De asemenea, s-a obținut licența pentru Liga 1 sau a fost salvată baza de la Săftica (datoria către ANAF era de 35.000 de euro).

„DDB e o entitate foarte mare, condusă de doi tip, Tararache și Anghel. Dacă am ajuns ca două specimene de genul acesta să conducă 16.000 de suporteri…ca să nu mai spun că nici deconturile nu sunt clare…Mă invita cineva să merg la meciul lui Dinamo de la Constanța, să stau trei zile acolo. Am spus: Am terminat-o cu Dinamo! Sunt interzis!

Mi s-a explicat foarte clar că doi dintre cei care conduc au spus că nu am ce căuta acolo…Măcar să-mi dea un telefon, să-mi ceară o părere, că altfel nu mă amestec…E degradant și jignitor pentru o carieră, o viață la Dinamo.

Cine? Cei care au acaparat acest curent DDB, pe care l-au împrumutat de fapt nu l-au creat. Sunt principalii acționari în societatea comercială Peluza Cătălin Hîldan – societate care are trei acționari – și care sunt și ei înscriși la masa credală…Ei au împrumutat societatea!” a declarat Cornel Dinu despre conducerea DDB, la ProSport Live.

Publicat: 18 08. 2021, 11:16
Actualizat: 18 08. 2021, 16:59