Cornel Dinu a comentat în stilul caracteristic plecarea lui Sergiu Hanca de la Dinamo: „Mergem din lac în puț”

Cornel Dinu (70 de ani) a comentat plecarea lui Sergiu Hanca de la Dinamo, acesta fiind noul jucător al celor de la KS Cracovia, locul nouă din prima ligă poloneză, cu șanse reale la play-off.

Clubul din Ștefan cel Mare i-a dat o hârtie mijlocașului prin intermediul căreia poate semna cu orice echipă este dispusă să plătească aproximativ 80.000 de euro în schimbul acestuia, lucru care l-a uimit pe Cornel Dinu: „E hilar, bizar, nu poți să dai un jucător cum e Hanca cu 60.000 sau 70.000 pe undeva. Sigur, nu e mare găselniță Hanca, dar mergem din lac în puț. Ne debarasăm de toți și în special de jucătorii tineri, în care eu cred, dacă îi pregătești.

Vinovați nu sunt cei care au propus niște vânzări, cum nu sunt nici acum, sunt cei care lasă impresia sau realmente hotărăsc în numele lui Dinamo și astfel se distruge Dinamo”, a declarat Dinu la Telekom Sport.

Sergiu Hanca și-a manifestat intenția de a pleca după ultimul meci al lui Dinamo din 2018, scor 4-1 împotriva celor de la Astra Giurgiu. Mijlocașul de 26 de ani a marcat unicul gol al echipei din Ștefan cel Mare, după care soția sa a intrat în conflict cu fanii dinamoviști.

Publicat: 12 01. 2019, 11:22
Actualizat: 12 01. 2019, 11:23