Copos plutește, dar nu zboară: „Ă‚sta este Rapid, dar nu ne mai gândim la titlu! Vrem Cupa”** Vestea care aduce liniștea în Giulești

George Copos era în al nouălea cer după succesul la scos al echipei sale pe terenul liderului CFR Cluj (5-0), însă nu s-a lăsat luat de val, anunțând că singurul obiectiv la care speră în mod real este câștigarea Cupei României.

„De asta este frumos Rapidul, pierde cu Chiajna, CHIAJNA și bate atât de categoric la Cluj. Am fost și dezavantajați de arbitraj, dar tot am învins. Așa cum le-am spus băieților că trebuie să le fie rușine după meciul cu Ceahlăul, trebuie să-i felicit acum. Asta este fața adevărată a Rapidului.

Nu mai merg la meciuri pentru că noi, oamenii din fotbal, suntem hăituiți de DNA. Nu mai vreau să vorbesc. Am făcut un împrumut de 2,6 milioane de euro la bancă și vreau să anunț că nu vom avea probleme cu licența. Tot ce pot să sper e că nu vom mai greși în continuare și că vom reuși să luăm Cupa”, a spus Copos la DolceSport.

Publicat: 07 04. 2012, 23:37
Actualizat: 07 04. 2012, 23:38