Copos: „Ne-am înțeles cu Porumboiu,** Coman pleacă în schimbul a 62.000 de euro”

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că a ajuns la un acord cu finanțatorul Adrian Porumboiu în ceea ce privește transferul portarului Dănuț Coman la FC Vaslui în schimbul sumei de 62.000 de euro.

„Dani Coman are dezlegare din partea noastră să plece liber la orice club din străinătate. Având în vedere că este între primii doi portari din Liga I, dacă acel club este din România, este normal ca el să plece pentru o sumă de transfer. Așa că Porumbou trebuie să plătească. Am ajuns la o înțelegere pentru o sumă deloc mare, 62.000 de euro cu TVA inclus. Producția de grâu a fost bună anul acesta, chiar dacă nu la fel ca în 2011, dar și prețul la kilogram a crescut cu 25 la sută. Așa că domnul Porumboiu nu îl putea lua gratis pe Coman, trebuie să plătească”, a spus Copos.

Acționarul majoritar a menționat că Dănuț Coman nu va putea juca pentru FC Vaslui împotriva echipei Rapid, în caz contrar urmând ca gruparea moldoveană să mai plătească o sumă de bani. „Coman nu va putea să joace împotriva Rapidului. Dacă o va face totuși atunci vor plăti pentru că e trecută clauză. Nu pot să spun cât, dar îi luăm domnului Porumboiu un lan de grâu. Contractul e gata, într-o oră îl semnăm”, a adăugat Copos.

Team-managerul FC Vaslui, Daniel Stanciu, a anunțat, marți, că portarul echipei Rapid, Dănuț Coman, care trebuia să se transfere la clubul cipriot Anorthosis Famagusta, va semna un contract valabil doi ani cu gruparea condusă de Adrian Porumboiu.

George Copos declarase, luni, agenției MEDIAFAX, că portarul Dănuț Coman a fost lăsat să plece gratis la gruparea cipriotă Anorthosis Famagusta. Conducerea grupării giuleștene anunțase inițial că Dănuț Coman se poate transfera la Anorthosis Famagusta în schimbul a 125.000 de euro, pentru ca ulterior suma să fie diminuată la 62.000 de euro după o discuție pe care George Copos a avut-o cu portarul în Scoția.

Publicat: 17 07. 2012, 14:11
Actualizat: 17 07. 2012, 14:12