Copos a fost convins!** Motivul incredibil pentru care Rapidul amână revenirea acasă: „Nu mai înțeleg nimic din circul ăsta”

Ultimele presiuni făcute de Dinu Gheorghe asupra lui George Copos dăduseră roade și patronul acceptase termenii impuși de CS Rapid pentru ca echipa de fotbal să revină pe Giulești. Spre seară, negocierile au intrat din nou în impas, astfel că giuleștenii au decis ca meciul Rapid – Brașov din 10 septembrie să se dispute în Regie.

Rapid și CS Rapid trebuiau să semneze ieri contractul pentru fiecare dintre cele șase meciuri care i-au mai rămas Rapidului de jucat pe teren propriu în acest tur, dar George Copos a blocat din nou lucrurile. Condițiile revenirii în Giulești erau foarte clare. George Copos trebuia să plătească 1.000 de euro pentru fiecare dintre cele șase jocuri, utilitățile la fiecare dintre cele șase jocuri, adică aproximativ 3.000 de lei pe meci, și câte o tranșă de 20.000 de euro din datoria existentă. În total, ar fi fost cam 28.000 de euro pentru un singur meci! În acest caz, la finalul turului, datoria de 120.000 de euro către Ministerul Transporturilor ar fi fost stinsă, iar cele două părți ar fi putut încheia un nou contract. Chiria de 1.000 de euro trebuia plătită cu 48 de ore înaintea fiecărui joc, altfel giuleștenii n-aveau voie să intre pe stadion.

Ciuperca de pe gazon a stricat afacerea

Surse din cadrul clubului ne-au dezvăluit că, exceptând presiunile făcute din toate părțile, George Copos ar fi avut de gând să accepte acest târg pentru că a primit asigurări de la Anca Boagiu, Mininstrul Transporturilor, că noul contract care va fi încheiat după stingerea datoriei va rămâne la 1.750 de euro pe lună. Aseară, târziu, lucrurile s-au schimbat, tot din cauza patronului, care nu vrea să revină în Giulești.

Dinu Gheorghe a mers personal în inspecție la stadionul Giulești, pentru a vedea dacă e în stare să suporte un meci de fotbal. Însoțit de Adrian Oprișan, șeful firmei care s-a ocupat de îngrijirea gazonului în trecut, a constatat că pe stadion se făcuse curat, dar că gazonul are ceva probleme. Mai exact, o ciupercă a distrus iarba în câteva locuri (foto mic). George Copos n-a fost însă convins și n-a mai permis semnarea noului contract și trimiterea lui la CS Rapid, cerând un timp de gândire. Lucrurile se amână din nou, iar jocul cu FC Brașov se va juca în Regie.

Cineva de la firma lui Adrian Oprișan a văzut gazonul. Urmează să primim un răspuns să vedem în cât timp gazonul poate fi refăcut, dar acum nu se poate juca pe el
George Copos, patron Rapid

Jocurile rămase de disputat acasă în tur

Rapid – FC Brașov 10 septembrie
Rapid – CFR Cluj 24 septembrie
Rapid – CS Mioveni 15 octombrie
Rapid – Astra Ploiești 29 octombrie
Rapid – Gaz Metan 19 noiembrie
Rapid – Sportul 3 decembrie

Am perfectat termenii finali ai contractului pe care l-am dat celor de la fotbal să-l semneze, dar n-au mai venit cu el să-l semnăm și noi și acum nu mai răspund la telefon. Ieri erau disperați să le dau contractul, iar acum s-au răzgândit din nou. Nu mai înțeleg nimic din acest circ
Vali Caciureac, președinte CS Rapid

Giuleștiul nu pare deloc pregătit pentru a găzdui meciuri de Liga I. Șefii Rapidului sunt totuși optimiști, dar George Copos se opune

Publicat: 03 09. 2011, 08:33
Actualizat: 03 09. 2011, 08:37