Contre Gigi cu Ilie!** El e SINGURUL jucător pe care Becali îl REGRETĂ‚

Jucătorul adus în vara anului trecut de la Steaua de Victor Pițurcă este singurul fotbalist pe care Gigi Becali regretă că l-a pierdut în ultimul timp.

După ce Sportul Studențesc a remizat cu echipa lui Levi, Gigi Becali a ajuns la concluzia că formației sale îi lipsește un coordonator de joc. Colaboratorul permanent al postului Digi Sport, Ilie Dumitrescu, a fost „înțepat” duminică seară la „Fanatik” de Gigi Becali pentru faptul că Stelei îi lipsește un astfel de jucător.

„Păi, ce să fac eu, domnilor, dacă Ilie l-a avut pe Păcurar la echipă și a renunțat la el?”, a fost acuzația care l-a făcut pe fostul antrenor al roș-albaștrilor să reacționeze: „Gigi, fii atent la mine, că eu nu mint! Eu nu am câștigat niciun cent de la Steaua și am vrut să fac treabă, am vrut să te ajut”.

În continuare, Ilie Dumitrescu a declarat: „Gigi, fii corect și spune cum a plecat Păcurar de la Steaua, spune adevărul! Te înțelesesei cu Walter înainte de meciul cu Timișoara, iar după jocul acela nu ai mai vrut să-ți încalci cuvântul dat prietenului tău. Eu ți-am zis să-l oprești pe Alex, mai ales că și marcase, dar tu nu ai vrut să mai auzi”.

Ilie Dumitrescu: „Am vrut ca Steaua să joace ca Barcelona”

Gigi Becali l-a provocat pe Ilie Dumitrescu să spună care era planul lui atunci când era antrenor în Ghencea. Vizibil stânjenit, fostul internațional român a declarat: „Da, doream să fac Steaua să joace precum Barcelona, să plece din spate cu construcția jocului… în fine… nu mai contează”. Moment în care Gigi Becali a început să râdă.

Publicat: 27 09. 2011, 08:55
Actualizat: 27 09. 2011, 08:56