Contractul, arma lui Bonetti!** Motivul pentru care Dinamo nu poate renunța la italian

Dario Bonetti a ieșit cu fața curată după conflictul cu Dănciulescu și cu ceilalți jucători pe care i-a acuzat că nu s-au omorât cu firea sâmbătă seară, cu CFR. Italianul a ieșit la atac însă bazându-se pe contractul pe care l-a semnat cu Dinamo în urmă cu nici o lună, clauzele convenite cu Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu fiind în favoarea tehnicianului.

Tensiunile apărute în „Groapă” după meciul cu CFR Cluj au fost mediate ieri de Nicolae Badea, iar discursul ținut de președintele CA al „câinilor” a părut menit să-i spele păcatele lui Dario Bonetti. Partizanatul dintre cei doi are însă și o explicație, care stă ascunsă în negocierile contractului pe care italianul l-a semnat la mijlocul lui aprilie, când a fost instalat.

Pe 10 aprilie, Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu îl prezentau mândri pe Dario Bonetti ca fiind succesorul lui Liviu Ciobotariu la cârma lui Dinamo. Printre laude, Săvulescu a remarcat felul în care italianul s-a zbătut la negocieri, dar a și punctat obiectivul imediat al tehnicianului. „Contractul este pentru doi ani și trei luni, dar la vară, dacă Dinamo nu ocupă unul din primele două locuri în campionat sau nu câștigă Cupa României, putem renunța la Bonetti”, a fost declarația pe care Săvulescu a făcut-o chiar în respectiva zi.

ProSport a aflat însă faptul că acea clauză nu există, iar pericolul ca Bonetti să plece acum este foarte mic, dar și foarte scump pentru „câini”. Practic, italianul nu ar putea fi demis în acest moment decât dacă acestuia și staff-ului său li se vor plăti salariile până în luna iunie, în 2014! Cum acest lucru ar însemna un efort financiar consistent din partea acționarilor dinamoviști, care ar fi nevoiți să achite peste 500.000 de euro, pare o variantă nerealistă.

A semnat la câteva zile după prezentare

Un alt amănunt important, care spune multe despre felul inteligent în care Bonetti s-a folosit de conjunctura în care se aflau conducătorii dinamoviști în momentul negocierilor, este felul în care s-a semnat contractul. Chiar dacă a fost prezentat pe 10 aprilie, contractul a fost semnat abia la câteva zile distanță și asta din cauză că italianul nu a vrut să accepte sub nicio formă câteva clauze pe care dinamoviștii le doreau, una dintre ele fiind chiar cea care se referea la obiectivele pentru acest sezon. „Nu e munca mea, nu pot să răspund pentru ce au greșit alții”, a fost argumentul cu care italianul a reușit să-și impună punctul de vedere până la urmă.

13 mii de euro câștigă lunar Dario Bonetti la Dinamo

4 mii de euro lunar încasează fiecare dintre cei trei colaboratori italieni ai lui Bonetti

Publicat: 07 05. 2012, 08:41
Actualizat: 07 05. 2012, 08:42