Contra, nervos la culme după o victorie cu 3-1: „Azi m-a supărat tot! Dacă mergem așa la Cluj, ne dau cu terenul în cap”. „Guriță” s-a tăiat la mână la finalul meciului

Cosmin Contra a fost un car de nervi la finalul partidei cu Gaz Metan Mediaș (3-1), a avut nevoie de un bandaj la mână după ce a lovit un obiect ieșit în calea sa, apoi a ținut un discurs foarte bun.

Chiar dacă a învins cu 3-1, Dinamo a arătat multe momente foarte slabe, le-a dat șanse medieșenilor să revină în meci, iar evoluția l-a dezamăgit pe Cosmin Contra. Supărat pe elevii săi, „Guriță” a transmis un mesaj „de trezire” înaintea meciului de joi, de la Cluj, cu CFR: „Rezultatul e singura parte bună în acest meci. Ne-a fost greu să ne revenim moral după meciul cu Bilbao, dar a fost foarte greu și nu am reușit să intrăm în joc. În repriza a doua, grație inspirației lui Hanca am închis jocul, dar am făcut foarte multe greșeli și am lăsat o echipă ca Gaz Metan să-și creeze foarte multe ocazii. Echipele mari câștigă, însă, și când joacă mai prost.

Albin e supărat pe el, pentru că nu a făcut meciul pe care-l voia. A venit târziu la pregătire, mai are mult de muncă, se pare că trebuie să vedem de ce am arătat așa de slab azi. Dacă ne prezentăm așa la Cluj, joi, ne vor da cu terenul în cap! Va trebui să arătăm altceva, pentru că altfel vom avea de suferit.

Cu Hanca am vorbit înainte de meci și i-am spus că nu trebuie să fie influențat de părerile negative spuse despre el.

Am lovit ceva de supărare și m-am tăiat la deget. Azi m-a supărat tot, dar e o victorie importantă și am rămas la un punct de cele trei echipe din fruntea clasamentului”, a spus Contra, la microfonul Digi Sport.

Publicat: 07 08. 2017, 23:25
Actualizat: 07 08. 2017, 23:31