Contestat de galerie, Daniel Stanciu și-a amintit că este stelist de mic:** „Sunt trup și suflet pentru culori!” De ce ar trebui să fie iubit de fani

Daniel Stanciu va începe din vară pentru Steaua din postura de scouter și de sfătuitor al patronului Gigi Becali. Acuzat de galerie că ar fi avut o atitudine anti-stelistă pe vremea când făcea parte din staff-ul Politehnicii Timișoara, fostul impresar și-a amintit cum echipa roș-albastră și-a făcut loc în inima sa încă din 1986, anul când Cupa Campionilor Europeni a venit la București.

„Unul dintre jucătorii mei favoriți a fost Gică Hagi. În ”86 am fost fanul Stelei, iar după trecerea lui Hagi în Ghencea am fost sută la sută suporterul Stelei! Gabi Balint îmi este naș de botez, iar Marcel Pușcaș îmi este naș de cununie. Așa că nu cred că este vreun dubiu că nu aș fi stelist.

Munca mea va începe de la vară încolo. La Steaua mă voi ocupa doar de scouting și pot să spun că sunt trup și suflet alături de culori! Nu e treaba mea să decid dacă voi păstra anumiți jucători sau nu, aceste decizii le iau managerul clubului, antrenorul și patronul.

Mi-aș dori să aduc un jucător tânăr, pe bani puțini, care să facă performanță la Steaua, după care să fie vândut pe o sumă importantă. Voi face totul pentru ca Steaua să poată avea cei mai buni jucători din Liga 1″, a spus Stanciu la Sport Total FM.

Publicat: 28 04. 2013, 19:40
Actualizat: 28 04. 2013, 19:41