De ce nu poate ajunge Constantin Budescu la marea sa iubire! „Am vorbit cu el, acolo vrea să meargă” | EXCLUSIV

Constantin Budescu (32 de ani) urmează se rezilieze contractul cu FCSB, însă mai multe echipe s-au interesat deja de serviciile mijlocașului care ar urma să devină liber.

ProSport a scris ieri că Marius Șumudică îl vrea pe Budi la Malatyaspor, însă și Dan Petrescu l-ar dori pe fotbalist la liderul CFR Cluj. Pe listă se află și Petrolul Ploiești, echipă din Liga 2, care are șanse mari să promoveze în acest an.

„Am vorbit cu Budescu! Nu merge la Petrolul”

Chiar și Budescu și-ar dori să revină la marea sa dragoste Petrolul, însă salariul îl ține pentru un moment departe de clubul care l-a crescut.

„Am vorbit cu Budescu, nu a luat nicio decizie, dar înclină mai mult spre străinătate. Petrolul nu poate să-i satisfacă pretențiile financiare în acest moment Poate la vară se va întoarce la Petrolul!”, a spus pentru ProSport Valeriu Răchită, unul dintre cei mai importanți jucători din istoria fotbalului ploieștean.

10 meciuri a jucat Budescu pentru FCSB în acest sezon din Liga 1, reușind un gol!

Ce salariu cere Constantin Budescu

Constantin Budescu a avut printre cele mai mari salarii din Liga 1 la FCSB și își dorește să continue pe aceeași linie. De aceea, mijlocașul nu ar accepta să semneze în acest moment pe o sumă mai mică de 20.000 de euro lunar. Acesta ar fi principalul motiv pentru care fotbalistul ar opta să meargă în străinătate, unde cluburile i-ar putea da mai ușor un asemenea salariu.

Având în vedere remunerația cerută de Budescu, CFR Cluj ar putea ieși rapid din lupta pentru semnătura jucătorului, iar în cursă ar mai rămâne doar Marius Șumudică. De altfel, Șumi l-a mai antrenat pe Budi la Astra Giurgiu, când au și câștigat campionatul împreună.

În Turcia, pe lângă salariul foarte bun, marele avantaj pe care l-ar avea Budescu ar fi că se află sub comanda lui Marius Șumudică, însă ar juca la o echipă care trage să scape de la retrogradare.

Publicat: 03 01. 2022, 10:00
Actualizat: 03 01. 2022, 10:59