Constantin Budescu, impresionat de reușita senzațională a fostului coechipier de la FCSB, Octavian Popescu: „Reușea să dea și la antrenamente! E foarte bine pentru el”. Ce problemă medicală are mijlocașul lui FC Voluntari

Constantin Budescu a apreciat execuția lui Octavian Popescu prin care FCSB s-a impus la limită în fața lui FC Voluntari, 1-0.

FCSB a reușit să câștige meciul disputat împotriva lui FC Voluntari, din ultima etapă a sezonului regulat, grație golului superb înscris de Octavian Popescu la ultima fază a meciului de pe Arena Națională. Advrersarul Constrantin Budescu a apreciat execuția fostului său coechipier, despre care spune că trimite astfel de șuturi și în timpul ședințelor de antrenament.

Mijlocașul lui FC Voluntari a anunțat că a simțit un ușor disconfort la inghinali în prima repriză, astfel că a solicitat să fie înlocuit în partea a doua a jocului.

Constantin Budescu, impresionat de golul lui Octavian Popescu

Constantin Budescu a aplaudat execuția lui Octavian Popescu, pe care a urmărit-o de pe tunelul de acces la vestiare. Mijlocașul lui FC Voluntari se bucură pentru fostul său coechipier, dar recunoaște că această înfrângere venită la ultima fază este extrem de dureroasă.

„Este dureros că am pierdut în ultima secundă. Nu avem ce face, mergem mai departe, începe play-off-ul.

Un gol frumos (n.r. golul lui Octavian Popescu). A șutat de la distanță. Frumos, dar din păcate nu a fost bine venit pentru noi. Reușea și la antrenamente, dar după cum vedeți reușește și la meci și asta este foarte bine pentru el.

Suntem în obiectiv, o să avem un play-off foarte greu. Sperăm să facem față și să obținem cât mai multe puncte. Din păcate, în ultimele meciuri nu am reușit să obținem ce ne-am dorit.

Am fost OK până acum, pentru că în primele minute am simțit ceva la inghinali. Sper să nu fie nimic grav. Am preferat să ies ca să nu fac ceva mai grav”, a declarat Constantin Budescu la finalul meciului dintre FCSB și FC Voluntari.

Publicat: 06 03. 2022, 22:56