Conducerea lui Dinamo mai anunță două plecări: „Dacă rămâne, nu va avea șanse” și „Să vedem cum ne înțelegem cu el”

Alexandru David, președintele lui Dinamo, a anunțat, marți seară, că echipa din Ștefan cel Mare va mai încerca să transfere doi jucători, că va încerca să-l convingă pe Diogo Salomao să rămână la club, dar și că grecul Giorgos Katsikas este ultimul jucător care va părăsi „haita” în perioada de mercato din această iarnă.

Salomao a intrat în ultimele șase luni de contract, poate pleca acum pentru 300.000 de euro sau gratis la vară, iar semnalele transmise de portughez sunt că nu și-ar dori să continue în România. Dinamo va încerca să-l facă să se răzgândească și, dacă nu va reuși, se va reorienta spre un alt mijlocaș de bandă: „Suntem în căutări, ne mai dorim doi jucători. Mai vrem un fundaș central și, dacă pleacă Salomao, mai vrem un mijlocaș de bandă. Există un interes pentru el (n. red – pentru Salomao), vedem dacă se materializează. Va avea șanse destul de puține dacă va rămâne, e normal să nu ne bazăm pe el pentru că va pleca în vară, e în ultimele șase luni. Vom vedea ce se va întâmpla în aceste zile. Dacă nu pleacă, vom mai avea o discuție cu el să vedem dacă putem prelungi sau nu”, a declarat David, la Digi Sport.

După o iarnă în care Mircea Rednic a pus pe liber un lot întreg, Dinamo mai are de gând să se despartă de un singur jucător, fundașul central grec Giorgos Katsikas: „Îl mai avem doar pe Katsikas într-o situație clară din punctul nostru de vedere. Nu mai intră în vederile antrenorului, se antrenează separat. Să vedem cum ne înțelegem să plece. La finalul perioadei de pregătire e posibil ca unul sau doi jucători să mai fie împrumutați, dar e prematur să vorbim acum. Aceste decizii îi aparțin lui Mircea Rednic”, a încheiat conducătorul „câinilor”.

 

Publicat: 22 01. 2019, 21:16
Actualizat: 22 01. 2019, 21:55