Conducere nouă, obiceiuri românești! Șefii Rapidului i-au impus un jucător lui Rada! Cum a reacționat antrenorul

Noua conducere a Rapidului ar fi încercat tot felul de tertipuri pentru a-l determina pe Marian Rada să plece de la echipă. Ultima pățanie: antrenorului i-a fost impus Tibi Bălan în primul 11 pentru meciul cu Viitorul (1-1)

Tibi Bălan, proaspăt revenit după o accidentare, a jucat 25 de minute duminică, el fiind în urmă cu pregătirea din cauza unei accidentări

Rada nu și-a primit restanțele în aceeași zi cu jucătorii, iar stafful său a fost premiat doar cu jumătate din banii promiși după barajul cu Chiajna

1-2 la Vaslui și 1-1, în Giulești, cu Viitorul Constanța, sunt rezultatele Rapidului în acest debut de sezon. După o vară agitată, cu o lungă perioadă de incertitudine în ceea ce privește rămânerea în Liga I, giuleștenii și-au reluat anevoios activitatea pentru un campionat în primul eșalon. Cu doar 14 antrenamente până la partida de la Vaslui, rezultatele obținute au fost cumva cele așteptate de toată lumea. Fani, jucători, staff ori conducere. Chiar și așa, există deja nemulțumiri exprimate de noii patroni – neoficial, nu public – în legătură cu activitatea lui Marian Rada (53 de ani). „Mantaua de vreme rea” a Giuleștiului se simte tot mai încolțită de unele dintre deciziile șefilor și bănuiește că, în spatele acestei stări de fapt, ar fi dorința patronatului de a aduce un antrenor nou.
Petre Grigoraș, să zicem!

Nu s-a implicat în campania de transferuri

Cei 9 jucători transferați până acum de Rapid au venit numai după ce conducerea și-a dat acordul, Rada preferând să nu se implice în politica de transferuri. Un lucru anormal la orice echipă care se respectă, unde există o comunicare permanentă între doleanțele tehnicianului și eforturile șefilor de a-i satisface cerințele. Numai că, de data aceasta, Rada a ales singur să nu se implice, tocmai pentru că apăruse o conducere nouă la echipă.

I-au cerut să-l joace pe Bălan

Din câte se pare, dincolo de „problema transferurilor”, au mai existat și alte episoade ce au descris fidel lipsa de comunicare dintre banca tehnică și tribuna oficială. În săptămâna meciului cu Viitorul, șefii le‑au plătit restanțele jucătorilor, însă au uitat și de banca tehnică. „Marți au luat banii toți jucătorii, numai stafful tehnic, nu. Abia după ce a făcut scandal nea Marian Rada, au primit și ei banii. Mai mult, colaboratorii antrenorului au fost premiați doar cu 50% din banii promiși pentru rămânerea în Liga I”. Rada a refuzat să facă publice aceste nemulțumiri până acum. Ultima pățanie l-a avut în prim-plan pe Tibi Bălan. Fostul mijlocaș al Stelei, abia revenit după o accidentare, ar fi fost recomandat pentru postul de titular, pe diverse canale, de către patronat. „Rada nici n-a vrut să audă, dar l-a trecut pe foaia de rezerve și l-a introdus în minutul 65″, au povestit surse din cadrul clubului. Pentru prestația sa, Bălan a primit o stea în ProSport!

Îl vor pe Grigoraș

Demersurile mai mult sau mai puțin la vedere ale șefilor din Giulești au, se pare, și un substrat: determinarea lui Rada să plece (demiterea lui n-ar cădea bine în ochii suporterilor), pentru a-l aduce pe banca tehnică pe Petre Grigoraș (49 de ani, ultima dată la Oțelul Galați). „Deja l-au luat pe Alexandru, de la Pandurii, iar acum vor să-l convingă și pe tatăl său”, au dezvăluit apropiați ai noilor șefi.

50 de meciuri a stat Marian Rada pe banca Rapidului în Liga I

22 de victorii a bifat Rada cu giuleștenii, 12 egaluri și 16 înfrângeri (golaveraj 60-47)
 

Publicat: 30 07. 2013, 08:40
Actualizat: 30 07. 2013, 09:46