Conducătorii știu care e problema rapidiștilor: „Nu pot să alerge!”

Dincolo de marcajul strâns pe care îl fac în aceste zile lui Ladislau Bölöni, oficialii rapidiști mai au în vedere și aducerea unui preparator fizic din străinătate.

Dezamăgiți de atitudinea jucătorilor în meciurile cu Dinamo și cu UTA, conducătorii din Grant și-au îndreptat atenția și asupra modului în care a fost pregătită echipa din punct de vedere fizic. „Avem nevoie de disciplină la Rapid. Nu se poate ca din minutul 60 jucătorii să nu mai alerge. Este inadmisibil așa ceva! În vară, trebuie făcută o pregătire fizică precum cea din Vest, și din această cauză avem nevoie de un preparator competent, pe care îl vom aduce din următoarea stagiune”, a spus noul președinte al clubului, Constantin Toma.

Dacă Marian Rada nu a vrut să comenteze declarațiile lui Toma, fostul antrenor al giuleștenilor, Cristiano Bergodi, a insistat că nu se simte vizat de „săgețile” trimise de Toma. „Pentru a îmbunătăți capacitatea fizică a băieților, eu am colaborat cu Ionel Colonel și voi lucra în continuare. Noi am făcut o pregătire până în decembrie, însă am rămas doar nouă etape în Giulești. Domnul Toma să nu uite că în acest timp am luat o Supercupă și nu am pierdut niciun meci! Nu cred că dânsul s-a referit la mine”, a spus italianul.

Publicat: 04 05. 2008, 22:58
Actualizat: 05 05. 2008, 03:53