Conceicao și-a semnat sentința: e ca și plecat de la Astra!** Ioan Niculae e „fiert”: „Este cea mai slabă echipă de când sunt patron, mi-e rușine”

Astra a pierdut acasă pe teren propriu cu FCM Târgu Mureș, iar eșecul îi plasează pe prahoveni mai degrabă în lupta pentru evitarea retrogradării decât pentru o poziție de cupă europeană, obiectiv trasat la începutul sezonului. Rezultatele slabe l-au enervat la culme pe patronul Ioan Niculae, care a lăsat de înțeles că îl va destitui din funcție pe antrenorul Toni Conceicao.

„Nu înțeleg cum să faci o astfel de echipă, cu aproape 4 fundași centrali, în cazul în care jucai cu o echipă aflată sub tine, pe teren propriu. NU este vorba de naționalitatea antrenorilor. Când am apelat la Șumudică, au fost altele cauzele pentru care am renunțat la el, pentru că este antrenor bun. Selymeș a fost o soluție de avarie, pentru ultimele etape din 2011. Luni voi avea o ședință cu toată lumea, de la președinte la antrenori. Poate au vreo explicație, poate au căzut că sunt mari valori. Vreau să îmi explice cum e posibil să faci o echipă defensivă acasă. Sunt jucători bine plătiți, care nu fac nimic pe terenși iau și cartonașe roșii. Aș vrea să îl pun pe Toni Conceicao să fie patron o zi în locul meu și eu antrenor în locul lui, cred că aș face o echipă mai bună decât el. Azi mi-a fost rușine că sunt finanțator la Astra.

Nu îmi place că nu există bun simț din partea antrenorului. Am zis că nu mî bag peste el, îl las în pace că e specialist. Dar nu m-a sunat niciodată să îmi spună ce echipă va folosi. I-am făcut toate poftele, dar nu am satisfacția unui meci bun, în calitate de om care investește la această echipă. Am zis că sunt profesioniști, dar nu știu eu ce fac ei, cum pregătesc echipa. Voi vorbi cu avocații mei să văd care sunt implicațiile, iar mâine voi ști exact ce am de făcut. Cert este că asta este echipa cea mai slabă de când sunt patron la Astra”, a spus Ioan Niculae la gsptv.

Publicat: 25 03. 2012, 19:39
Actualizat: 25 03. 2012, 19:50