Conceicao, reacție sinceră după meciul cu Poli Iași: „Uneori joci bine și pierzi, alteori joci prost și reușești să câștigi”

CFR Cluj a câștigat chinuit pe teren propriu împotriva celor de la Poli Iași, scor 1-0, unicul gol al partidei fiind marcat fundașul Andrei Mureșan în prima repriză. În partea secundă, campionii României au avut o prestație modestă pe plan ofensiv, lucru observat chiar de antrenorul Antonio Conceicao.

Lusitanul se bucură pentru reușita lui Mureșan, dar și pentru cele trei puncte care îi aduc pe clujeni pe cea mai înaltă treaptă a podiumului din Liga 1 Betano: „Obiectivul din această seară a fost îndeplinit, este adevărat, în a doua parte a jocului nu am evoluat așa de bine. Aș remarca jocul din prima parte, obiectivul este unul realizat, ne continuăm drumul. Am avut oportunitatea să înscriem și golul doi în prima repriză, nu mi-a plăcut că ne-am mulțumit cu 1-0. Lang și Mureșan au jucat bine cu Astra, însă Lang a fost la echipa națională și Andrei Mureșan a profitat de această oportunitate. După meciul cu Viitorul toată lumea l-a criticat și mă bucur că a reușit să marcheze.

Noi vom munci cu aceeași ambiție. Într-adevăr, în a doua repriză și nu am reușit să jucăm bine dar așa este fotbalul. Uneori joci bine și pierzi, alteori joci prost și reușești să câștigi”, a spus Conceicao la finalul partidei.

CFR Cluj are 23 de puncte după primele 12 etape, cu două peste locul doi, ocupat de FCSB. Echipa lui Nicolae Dică va juca duminică pe terenul celor de la U Craiova.

Publicat: 19 10. 2018, 23:35
Actualizat: 19 10. 2018, 23:36