Comunicat LPF: „Doar 4-5 cluburi din Liga 1 îndeplinesc acum criteriile de licențiere”

Reprezentanții FRF au prezentat, miercuri, la întâlnirea cu șefii cluburilor din Liga I, o situație a procesului de licențiere conform căreia doar patru-cinci grupări din primul eșalon îndeplinesc în totalitate criteriile impuse de manualul de licențiere, informează site-ul oficial al LPF.

La seminarul având ca temă „Licențierea cluburilor din Liga I”, care a avut loc la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, reprezentanții cluburilor din Liga I, cu majoritate de voturi (cluburile Ceahlăul Piatra Neamț și FC Astra s-au abținut), au decis să solicite Federației Române de Fotbal demararea unei corespondențe cu UEFA în vederea renunțării la condiția licențierii pentru participarea la Campionatul Național Liga 1 cu aplicare pentru ediția de campionat 2014/2015, urmând ca licențierea să se desfășoare numai pentru cluburile participante în competițiile europene.

Măsura suspendării obligativității deținerii licenței pentru participarea în Liga I se aplică doar pentru ediția de campionat 2014/2015, cu condiția aprobării ei de către UEFA și Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal.

Totodată, LPF precizează că grupările din Liga I care vor participa în sezonul 2014/2015 în competițiile organizate de UEFA trebuie să îndeplinească toate criteriile de licențiere prevăzute în Regulamentul Național de Licențiere a Cluburilor – ediția 2013, inclusiv condițiile prevăzute la criteriul financiar;

„Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, își exprimă atașamentul față de existența unor condiții minime de participare în Campionatul Național al Ligii I, printre care și existența unor garanții pentru executarea obligațiilor financiare asumate de cluburile din Liga I față de celelalte cluburi de fotbal din România și față de jucătorii de fotbal, principalii protagoniști ai spectacolului sportiv. În acest sens, în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Ligii Profesioniste de Fotbal care va avea loc în ziua de 8 aprilie 2014, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal va propune adoptarea unor măsuri care să asigure protejarea intereselor financiare și sportive ale tuturor cluburilor din Liga I. Totodată, Gino Iorgulescu este conștient de beneficiile aduse fotbalului românesc de procesul de licențiere și speră că, în situația în care UEFA și Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal vor aproba solicitarea de suspendare a condiției licențierii pentru participarea la Campionatul Național Liga I, ediția 2014/2015 venită din partea majorității cluburilor din Liga I, această măsură să fie una temporară și de scurtă durată, urmând ca în sezonul competițional 2015/2016 procesul de licențiere să fie reluat”, se mai arată în comunicatul postat pe site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal.

La seminarul organizat la sediul LPF au participat președintele FRF Răzvan Burleanu, secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, directorul departamentului de licențiere din FRF, Viorel Duru, președintele LPF, Gino Iorgulescu, secretarul general al LPF, Justin Ștefan, vicepreședintele LPF, Robert Pongracz și reprezentanții tuturor cluburilor din Liga I.

Sursa: Mediafax

Publicat: 20 03. 2014, 18:15
Actualizat: 20 03. 2014, 18:34