Colțescu: „Până nu iei bătaie, nu ești arbitru, e clar!”

Câteva ore petrecute în compania lui Sebastian Colțescu îți pot schimba reperele pe care le ai despre arbitri în general. Este volubil, vorbăreț, contrar imaginii de om închis în sine creată de majoritatea celorlalți „fluierași”. Când discuția se desfășoară la două luni după ce presa a titrat „Colțescu a vrut să se sinucidă!”, șocul este și mai puternic. Necazurile îl năpădiseră din toate direcțiile și a decis să se izoleze. Un moment de rătăcire, o criză de nervi majoră și o filmare neclară au fost elementele care i-au pus eticheta de „sinucigaș”. Colțescu a profitat de vizita ProSport pentru a sparge această imagine. Deși e conștient că îi va fi foarte greu.

Vinerea cu gânduri negre

Vineri, 3 octombrie, undeva până în ora prânzului, Sebastian Colțescu se întoarce din Grecia, dar până să ajungă la Craiova, ceva îl împinge către exil.

Colțescu rememorează dimineața acelei zile de care vrea să uite cât mai repede: „Fusesem la prietena mea, Andreea, în Grecia, și încă de pe aeroport am verificat delegările pentru Liga a II-a. Când am văzut că nici atunci nu primisem meci, m-am supărat foarte tare. Adică, pentru un meci arbitrat prost ajunsesem ca de la Liga I să nu mai fiu bun nici la «B». Nu am vrut să mai vorbesc cu nimeni, voiam să analizez singur situația, să văd ce am de făcut“.

Nu mai răspundea la telefon

Colțescu nu mai răspunde la niciun telefon, apropiații se tem că necazurile îl pot împinge către un gest necugetat și acționează. După nișe bătăi ferme în ușa centralului, urmează o descindere ca în filme. Vecinii sunt îngroziți de zgomotele auzite.

Urmează explicația. „Mama și tata aflaseră că am venit în România, dar le-am transmis prin sora mea că nu vreau să vorbesc cu nimeni. Ei au venit la ușa mea, nu am vrut să le deschid, așa că, după un timp, au venit cu Poliția, cu SMURD-ul, cu descarcerarea. Mă enervasem rău de tot”, spune arbitrul, pe un ton apăsat.

Semnul de întrebare

Urmează partea neclară, semnul de întrebare de la care a pornit sintagma de „sinucigaș”. Se aude un „Vreți să mă arunc pe geam!?” sec. Toată lumea crede că a ajuns la capătul răbdării și că se va sinucide.

Centralul încearcă o explicație. De fapt, e mai mult decât o explicație, e o reconstituire: „Nu m-am gândit în viața mea la așa ceva. A venit cineva de la SMURD la mine și voia să-mi dea un somnifer. I-am spus că dacă vreau să dorm pun capul pe pernă. Apoi, m-a amenințat că mi-l va face forțat, dacă nu sunt de acord. Adică ei au venit în casa mea, mi-au spart ușa, iar acum îmi dădeau ordine! Trebuia să-i întâmpin cu flori?! M-am enervat, am început să zbier, nu voiam să-i mai văd în casa mea”. Reconstituirea s-a terminat, iar totul pare mai limpede acum. Pare?

Știe patru limbi străine

Sebastian Colțescu este șomer după ce, în trecut, a fost inginer la Electroputere Craiova. Poate și de aceea se plânge: „Am prea mult timp liber, trebuie să-l umplu cu ceva”. În consecință, și-a luat în timp meditatori la patru limbi străine, iar acum vorbește fluent engleza, franceza, spaniola și italiana. „Îmi place și, în plus, nu știu când voi avea nevoie de vreuna din ele”, spune Colțescu.

„Vreau în vârf iar!”

Chiar dacă nu își mai dă nicio șansă pe plan internațional, arbitrul craiovean visează să fie cel mai bun din România.

Hai să începem direct. Ai depășit momentul greu?
Acum arbitrez, și asta e cel mai important lucru. M-a durut suspendarea pe tot turul și mai ales faptul că nu primeam meciuri nici în Liga a II-a.

Deci nu mai vrei să te sinucizi?

(râde) Nu am vrut să fac asta niciodată. Cei care mă cunosc știu asta. Acum, totuși, hai să vorbim și despre viitor.

Mai ai viitor ca arbitru?

Normal că am. De ce m-aș mai antrena acum altfel? La vârsta mea, mai am 15 ani de arbitraj și am timp destul să revin…

… pe lista FIFA?

Acolo nu cred, este greu. Am ajuns devreme și am ieșit tot prea devreme de acolo. Trecutul nu poți să-l schimbi.

E cineva vinovat pentru asta?
Nu mai contează asta. Sper că pot ajunge cel mai bun arbitru din România. Simt că pot asta.

"Până nu iei bătaie, nu ești arbitru, e clar! Îmi amintesc că, odată, la Divizia C, jucătorii unei echipe m-au bătut crunt de două ori în același meci" – Sebastian Colțescu, arbitru

Publicat: 28 11. 2008, 08:25
Actualizat: 28 11. 2008, 09:20