Clujenii vor un fundaș care nu a mai jucat de cinci luni!

Fundașul dreapta Ion Jardan (23 de ani) este de peste o săptămână în probe la CFR, acesta fiind folosit din primul minut în amicalul de ieri cu Mediaș, scor 3-3. Jardan a avut o evoluție modestă, fiind șanse destul de mici să fie păstrat în continuare la Cluj. Fundașul nu a mai jucat într-un meci oficial de pe 11 mai, atunci  când era la Rapid Ghidighici (Moldova). În vară, s-a transferat la Arsenal Kiev, dar nu a  prins vreo partidă în tricoul ucrainenilor.

Tamaș, la masa presei
Deși l-a lăudat zilele trecute pe Gabi Tamaș, Petre Grigoraș a decis să nu conteze pe fundaș la amicalul de ieri cu Mediaș. Slab pregătit fizic, din cauză că nu a jucat vreun minut în ultimele luni, Tamaș a văzut partida de pregătire de la masa presei, alături de Vasile Maftei. Totuși, fostul dinamovist are șanse mari să prindă lotul pentru meciul de luni, de la Piatra Neamț.

Avram a plecat de la Giurgiu
Gruparea lui Ioan Niculae s-a despărțit de Vasile Avram, cele două părți înțelegându-se amiabil asupra rezilierii contractului. Avram a îndeplinit funcția de secretar general al Astrei, până la 1 octombrie, urmând să rămână, deocamdată, doar președinte al AMF București. Se pare că Vasile Avram ar urma să facă parte din echipa lui Adrian Porumboiu, dacă acesta din urmă va câștiga alegerile pentru șefia FRF de la anul. (Marian DIMA)

„Am luat credite de 1,9 milioane de euro”
Marin Condescu a explicat ieri care este situația financiară la Pandurii Târgu Jiu. În plus, acesta a declarat că între 2011 și 2013 a luat credite de la bancă în valoare de 1,9 milioane de euro, pentru care a garantat cu mai multe proprietăți. „Trebuie să fii cel puțin scrântit la cap sau orbit de ură să crezi că un om care riscă atât, aducând la club 1,9 milioane de euro din credite personale, poate face fapte ilegale sau penale”, a declarat Condescu. (Victor STOICESCU)

Publicat: 13 10. 2013, 21:55
Actualizat: 14 10. 2013, 08:58