Clujenii nu sunt îngrijorați după ce au părăsit zona play-off-ului: „Vor veni cele șase puncte cu care am fost penalizați”. De ce s-au evitat Miriuță și Reghecampf la începutul meciului

Vasile Miriuță se declară mulțumit de jocul echipei, dar și de punctul obținut de echipa sa, în meciul împotriva celor de la FCSB, terminat 1-1. Antrenorul CFR-ului a refuzat să comenteze problemele de arbitraj, nu se arată îngrijorat de faptul că echipa sa a ieșit din zona play-off-ului și a vorbit despre următorul transfer al echipei din Gruia.

Un joc bun făcut de două echipe bune. Echipa a jucat bine, a avut determinare, atidudine. Din păcate am avut acel penalty de care nu am profitat. 1-1 pentru primul meci nu e rău. Nu vreau să comentez arbitrajul. Încă o dată, noi trebuie să ne vedem de jocul nostru, pentru că mai avem 4 meciuri foarte grele pe care trebuie să le câștigăm. Nouă trebuie să ne vină și cele șase puncte cu care am fost penalizați”, a declarat Miriuță la DigiSport. 

Cei doi antrenori nu s-au salutat la începutul partidei de la Cluj, iar Miriuță a explicat acest episiod.

„Noi eram aici, ne-am pupat aici, ne-an salutat aici. De asta nu ne-am mai salutat pe teren. E un prieten foarte bun și un antrenor foarte bun. Vreau să le mulțumesc acestor suporteri minunați, care au fost mereu alături de noi. Așa îi dorim mereu, pentru că jucătorii au nevoie de suținerea lor.

Vom vedea în zilele următoare ce se poate rezolva în privința tranferurilor. Antal e un jucător foarte bun, pe care ni-l dorim”, a adăugat Miriuță.  

Publicat: 05 02. 2017, 22:32
Actualizat: 05 02. 2017, 22:33